Cetăţeni din Afganistan și Pakistan, depistați de poliţiştii de frontieră arădeni, ascunși în trei automarfare

În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, în acest sfârșit de săptămână, au fost depistați, pe sensul de ieșire din România, 14 cetăţeni din Afganistan și Pakistan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 12.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a trei automarfare conduse de doi cetățeni turci și un bulgar, care transportau anvelope, țevi metalice și ceramică pentru societăți din Norvegia, Olanda și Germania. Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi, în total, ascunși, printre marfa transportată, paisprezece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *