CFR obligată să plătească despăgubiri de peste 400.000 de euro unei femei

CFR este obligată de instanță să plătească despăgubiri în valoare de peste 400.000 de euro unei femei care a fost mutilată în urma unui accident feroviar care s-a petrecut în gara Subcetate. Evenimentul a avut loc în anul 2014, în Gara Subcetate. A fost nevoie de mai bine de un an pentru ca Judecătoria Hațeg să pronunțe sentința.

În urma sentinței, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a fost obligată să plătească o amendă de 1,2 milioane de lei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. De asemenea, pentru victima accidentului, instanța a stabilit daune materiale în sumă de 116.064,19 euro, respectv despăgubiri morale în valoare de 300.000 de euro. CFR mai este obligată să achite o prestație lunară pentru perioada în care femeia nu a putut lucra, dar și contravaloarea prestațiilor medicale acordate victimei. În plus, judecătorii de la Hațeg au stabilit și pedeapsa complementară a afişării hotărârii definitive de condamnare, în extras – dispozitivul, în toate staţiile C.F.R. de pe teritoriul ţării, pentru o perioadă de trei luni.

Accidentul s-a petrecut în 14 septembrie 2014 în gara Subcetate. În jurul orelor 00.27, în staţia de cale ferată Subcetate, din judeţul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, în urma căruia unei persoane i-a fost amputat membrul superior stâng.

Potrivit procurorilor, femeia după ce s-a informat în prealabil în staţie cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aştepta, persoana vătămată s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aştepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Femeia care a rămas fără un braț, împreună cu alte şase persoane, a fost surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aştepta, dar şi a unuia de marfă pe altă linie și, din cauza curenţilor de aer provocaţi, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ, cu braţul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roţile trenului i l-au amputat.

Sentința Judecătoriei Hațeg nu este definitivă.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *