Cinci jucători au fost excluşi de pe tabloul calificărilor de la Roland Garros din cauza Covid-19

Cinci jucători au fost excluşi de pe tabloul calificărilor de la Roalnd Garros, dintre care doi testataţi pozitiv cu noul coronavirus şi trei în calitate de cazuri de contact, informează AFP.

Numele lor nu a fost dat publicităţii de organizatori.

„Conducerea turneului Roland-Garros confirmă faptul că doi jucători din calificări au dat rezultate pozitive la testul pentru Covid-19 şi alţi trei jucători sunt declaraţi <cazuri de contact> ale antrenorului lor, care fost testat pozitiv cu noul coronavirus. În conformitate cu protocolul de sănătate al turneului, aceşti cinci jucători au fost excluşi de pe tabloul calificărilor care începe luni şi vor rămâne izolaţi timp de şapte zile”, au anunţat reprezentanţi ai turneului parizian, într-un comunicat de presă.

Calificările se desfăşoară de luni până vineri, iar meciurile de pe tabloul principal încep la 27 septembrie şi durează până la 11 octombrie. Programat iniţial să ia startul la finalul lunii mai, French Open a fost amânat patru luni, din cauza pandemiei de coronavirus.

România este reprezentată în calificările turneului de la Roland Garros de Marius Copil, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Irina Bara, Jaqueline Cristian, Elena-Gabriela Ruse şi Laura Ioana Paar.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *