Cinci universităţi din România, în topul ”World University Rankings by Subject”

Cinci universităţi din România apar în ultima ediţie a topului ”World University Rankings by Subject”. Universitatea Bucureşti ocupă prima poziţie la nivel naţional pentru domeniul Ştiinţe naturale, în timp ce Univestitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este prima în domeniul Ştiinţe tehnice. Mai apar în clasament Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi şi Universitatea de Medicină din Târgu Mureş.

Ultima ediţie a topului ”World University Rankings by Subject”, care evaluează performanţa a 829 de universităţi din întreaga lume pentru şase domenii – Ştiinţe umaniste, Ştiinţele vieţii, Ştiinţe medicale, Ştiinţe naturale, Ştiinţe tehnice şi Ştiinţe social – cuprinde până acum cinci universităţi din România. Pentru 2020 au fost realizate deocamdată clasamentele pentru Ştiinţe naturale şi Ştiinţe tehnice.

Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie pe plan naţional pentru domeniul Ştiinţe naturale. Situată pe locul 316 în domeniul Ştiinţe naturale în plan global, Universitatea din Bucureşti este urmată pe plan naţional de două universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Topul mondial în acest domeniu este condus de Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii.

În ceea ce priveşte domeniul Ştiinţe tehnice, topul naţional este condus de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Pe locul doi se află Universitatea Bucureşti, urmată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea de Medicină din Târgu Mureş.

În acest domeniu, topul mondial este condus de Oxford din Marea Britanie.

”Liderul naţional al clasamentului general Round University Ranking – World University Rankings încă de la lansarea acestuia, din 2010, Universitatea din Bucureşti se situează anul acesta pe poziţia 481. Rezultatul obţinut de Universitatea din Bucureşti la ediţia din 2020 a clasamentului RUR World University Rankings se datorează în principal componentei de predare”, a transmis, luni, Univiersitatea Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

Clasamentul RUR World University Rankings analizează şi interpretează datele universităţilor din 82 de ţări şi se adresează atât comunităţii academice, cât şi reprezentanţilor universităţilor sau factorilor de decizie politică.

Realizat de Round University Rankings Agency Rusia, clasamentul urmăreşte o serie de indicatori grupaţi pe patru domenii cheie ale activităţii universitare: educaţia, cercetarea, diversitatea internaţională şi sustenabilitatea financiară.

Pe măsură ce vor fi analizaţi toţi indicatorii, detaliile cu privire la toate domeniile clasamentului RUR World University Rankings vor fi disponibile aici.
viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *