Cîţu: Am cerut modificarea hotărârii CNSU privind activităţile HoReCa în anumite condiții

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că a cerut CNSU să adopte o decizie prin care să permită funcţionarea HoReCa şi după rata de incidenţă de 6 la mie, dacă personalul este vaccinat şi dacă toţi cei care intră sunt vaccinaţi.

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat, miercuri, de ce trebuie închise restaurantele, de exemplu, la o rată de infectare de peste 6 la mie şi nu pot fi lăsate deschise pentru cei vaccinaţi.

”Am cerut domului Raed Arafat să modifice hotărârea CNSU, astăzi s-ar putea să avem un CNSU, hotărârea CNSU, prin care să permitem activităţile HoReCa, dacă sunt vaccinaţi cei din personal şi pentru persoanele vaccinate, indiferent de rata de incidenţă. Persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant, dacă şi cei de acolo sunt vaccinaţi”, a afirmat premierul.
Acesta a aperciat că ”nu trebuie să-i penalizăm pe cei vaccinaţi”.

”Ăsta este un principiu de la care nu vreau să mă dau la o parte”, a adăugat premierul, precizând că o astfel de solicitare a venit deocamdată oar de la cei din HoReCa.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *