Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în 15 judeţe

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben pentru 15 judeţe unde, până joi, la ora 22.00, se vor înregistra ploi torenţiale, vilejii şi grindună. Cantităţile de apă care se vor acumula pot ajunge la 35 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, vremea se încălzeşte şi se apropie de normalul perioadei.

Potrivit meteorologilor, joi, în intervalul 12 – 22, în Maramureş, Crişana şi local în Transilvania precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, cantităţi de apă ce vor depăşi 25…35 l/mp, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

”Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului”, a transmis ANM.

De codul galben sunt vizate judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.

Meteorologii au mai emis o prognoză specială pentru Bucureşti unde vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă, astfel încât valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată.

”Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi spre seară, dar condiţiile pentru ploaie de scurtă durată vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare după-amiaza şi seara, când la rafală se vor înregistra viteze de până la 40 km/h”, a mai transmis ANM.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *