Cod Galben de instabilitate în județul Hunedoara și cea mai mare parte a țării
Meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică valabilă vineri, 6 iunie, până la ora 23:00. Sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină în mai multe zone din țară, inclusiv în cea mai mare parte a Transilvaniei și în zonele montane.
Potrivit avertizării meteorologice, în Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, precum și local în Maramureș, sudul Olteniei și nord-vestul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu viteze de 50–70 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.
Avertizarea este valabilă în intervalul 6 iunie, ora 12:00 – 6 iunie, ora 23:00. Duminică, 7 iunie, în prima parte a zilei se vor înregistra ceață și ploi până spre după-amază, când cerul se va limpezii, iar temperaturile vor crește.

