Cod galben de ploi torențiale în majoritatea regiunilor, până la ora 22:00

Meteorologii au emis, vineri, o nouă avertizare cod galben, valabilă până la ora 22.00. Sunt vizate aproape toate judeţele ţării, cantităţile de apă care vor cădea putând ajunge şi la 50 de litri pe metru pătrat.

Potrivit meteorologilor, vineri, între 10.00 şi 22.00, în Maramureş, vestul şi nord-estul Transilvaniei, Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei, nordul Olteniei, precum şi în toate zonele de munte vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

”Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse 45- 50 de litri pe metru pătrat”, au transmis meteorologii.

Rămâne în continuare în vigoare informarea de instabilitate atmosferică, anunţată de meteorologi până luni, la ora 10.00.

 

viewscnt news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *