Turneul Național „O harpă de poveste” ajunge la Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită duminică 26 iunie, începând cu ora 19:00, la Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva, la Turneul Național „O harpă de poveste”, aflat la a III-a ediție.

 

Turneul „O harpă de poveste” aduce în prim plan un instrument original, păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos.

O harpă construită în 1827 de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard şi-a început călătoria în România, în urmă cu aproape un secol. Între 16 şi 29 iulie 2022, Turneul „O harpă de poveste” – ediţia a III-a aduce această călătorie în zilele noastre, printr-o serie de concerte susţinute de harpista Adriana Cazacu, căreia i se alătură pianista Oxana Corjos şi clarinetistul Petru Pane, în săli de concert din ţară, respectiv la Bistriţa, Deva şi Bucureşti şi cu o avanpremieră la Londra.

 

Ajuns în România în urmă cu mult timp, instrumentul păstrează inscripţia primelor harpe construite de manufactura fraţilor Erard din Londra, furnizori la acel moment ai casei regale franceze şi ai casei imperiale ruse.

Proiectul „O harpă de poveste” își propune readucerea parfumului muzical al secolului al XIX-lea, atunci când a fost construit instrumentul, cu o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu delicateţea cozilor orizontale ale pianului, repertoriul ajungând până în secolul XX.

 

Program muzical:

Henry Purcell – Ground, harpă solo

Krzysztof Penderecki – Preludiu pentru clarinet solo

Ch. W. Gluck – Orpheus’ Klage, pian solo

Franz Schubert – Die Zauberharfe, clarinet și harpă

Friedrich Smetana – Vltava (arr. Hans Trnecek) – harpă solo

Serghei Rachmaninov – Polka Italienne, pian la 4 mâini

Carmen Petra Basacopol – Pastoral Sonata pentru harpă solo

Francis Poulenc – Sonata pentru clarinet și pian

Bela Bartok – Dansuri românești (arr. Dan Dediu) clarinet, harpă, pian

 

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *