Colind pentru bunicii nimănui

Clubul IMPACT Pride of Petroșani organizează cu bucurie și entuziasm cea de-a XI-a ediție a spectacolului caritabil „Colind pentru bunicii nimănui”, eveniment care a devenit tradiție și simbol al solidarității în comunitatea noastră. De la prima ediție din decembrie 2012, acest spectacol a adus împreună profesori, elevi și părinți într-un gest comun de generozitate și sprijin pentru cei aflați în nevoie.

„Crăciunul înseamnă familie! Din decembrie 2012, Clubul IMPACT Pride of Petroşani, cu contribuția și ajutorul profesorilor, elevilor şi părinţilor şcolii, organizează spectacolul caritabil „Colind pentru bunicii nimănui”, pentru a fi familie bătrâneilor care nu mai au pe nimeni, dar și pentru a ajuta familiile defavorizate din Petroșani, aflate în evidența Crucii Roșii.

Anul acesta vom desfășura cea de-a XI-a ediție alături de un vechi și drag partener, care vrea să facă fapte bune și să ajute comunitatea din care facem parte. Este vorba despre Teatrul Dramatic ” I.D. Sîrbu” din Petroșani, care ne va găzdui, oferindu-ne tot ceea ce ține de buna desfășurare a acestui spectacol caritabil”, arată cei de la Clubul IMPACT Pride of Petroșani

Spectacolul va avea loc în data de 20 decembrie 2023, la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”, începând cu orele 17.

„Prin urmare, vă invităm să participați la un show de excepție al copiilor de la I.G.DUCA, în data de 20 decembrie 2023, începând cu orele 17!
Toate încasările obținute din vânzarea de bilete, de obiecte handmade și din donații vor fi folosite pentru cumpărarea de alimente, produse pentru igiena personală, obiecte de îmbrăcăminte și altele, pe care le vom împacheta frumos și le vom dona beneficiarilor acestui proiect, împreună cu reprezentanții Crucii Roșii Petroșani, ca și în ultimii trei ani. Prețul unui bilet este de 15 lei”, mai arată organizatorii.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *