Comemorare la mina Livezeni: 41 de ani de la tragedia care îndoliat întreaga Vale a Jiului

Cei 53 de mineri care în urmă cu 41 de ani şi-au pierdut viaţa în cel mai tragic accident de muncă din istoria mineritului au fost comemoraţi în incinta Minei Livezeni. Două deflagraţii succesive s-au produs la acel moment, iar tragicul eveniment a răpit 53 de mineri şi militari, lăsând în urmă 75 de copii. 15 dintre cei morţi au fost soldaţi în termen, iar o parte a soţiilor celor plecaţi atunci la ultimul şut vin şi acum chiar dacă drumul lor durează mai bine de 2 zile. După doua explozii succesive, acum 41 de ani au murit 54 de ortaci şi salvatori minieri, iar alte 77 de persoane au fost grav rănite.

Tragedia s-a produs din cauza acumulării metanului în subteran, pe fondul încălcării cu bună ştiinţă a normelor elementare de protecţie a muncii, pentru că minerii erau forţaţi să lucreze în condiţii de pericol pentru a putea fi raportate producţii record. Deşi a fost vorba de cel mai grav accident colectiv din istoria postbelică a mineritului românesc, regimul comunist de atunci a anunţat doar 49 de morţi pentru a nu fi declarat doliul naţional.

În curtea exploatării miniere Livezeni a fost ridicată o troiţă în memoria victimelor acestei tragedii, iar în jurul crucii din curtea minei are loc astăzi şi ceremonialul religios dedicat celor care şi-au pierdut viaţa în subteran.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *