Complexul Energetic Hunedoara a “jucat” ruleta rusească cu Primăria Petroșani

Complexul Energetic Hunedoara a “jucat” ruleta rusească cu Primăria Petroșani în ceea ce privește termoficarea din localitate. La începutul acestui an, municipalitatea de la Petroșani a organizat o licitație pentru concesionarea serviciului de termoficare din localitate. Singura societate care putea participa la licitație era Complexul Energetic Hunedoara. Numai că oficialii societății au pus o serie de condiții care nu pot fi acceptate.

“Din păcate, a fost un singur participant, Complexul Energetic Hunedoara, care a depus o ofertă care a fost declarată inacceptabilă și neconformă. Practic, această concesiune a serviciului de termoficare nu se va realiza”, a anunțat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi.

Complexul Energetic Hunedoara a solicitat constituirea de către municipiul Petroșani a unei garații bancare cu o valoare ințială de 3.071.879,40 lei, la care se adaugă TVA pentru asigurarea cantității de energie solicitate prin contract, de 24.230 Gcal/ an. De asemenea, a solicitat constituirea unei garanții bancare cu o valoare de 4.355.342,50 lei plus TVA, pentru furnizarea agentului termic.

În plus, oficialii Complexului au solicitat preluarea de către autoritățile publice locale a magistralei de transport a agentului termic primar în vederea reabilitării acesteia, magistrală care nu este în proprietatea municipiului Petroșani.

Potrivit edililor din Petroșani, CEH a mai solicitat ca acest contract de concesiune să aibă o durată de 10 ani și a refuzat să-și ajusteze sau modifice tarifele începând cu anul doi de derulare a contractului. A refuzat și solicitarea de ajustare a prețului contractului în cazul în care costurile cresc cu mai mult de 2%.

”În acest moment nu știu ce se va întâmpla cu acest serviciu. Procedura se poate relua, fără niciun fel de problemă, dar dacă CEH va veni tot așa, cu siguranță nu se va concretiza (…)  Sunt mai multe lucruri pe care le-au cerut și care nu erau conforme cu legea. Garanțiile cerute de ei nu puteam nici să le realizăm, nici nu era legal ca noi să depunem astfel de garanții, pentru că nu noi eram cei care furnizează agentul termic”, a mai spus Tiberiu Iacob – Ridzi.

Concesionarea sistemului de termoficare din Petroșani a fost scoasă la licitație cu o valoare estimată de 80.124.601,38 lei, din care 38.217.979 lei veniturile totale pentru întreaga perioadă a concesiunii; 31.903.678,38 lei valoarea tuturor bunurilor care sunt puse la dispoziția concesionarului de către entitatea contractantă; iar 10.002.944 lei valoarea investițiilor din Studiul de oportunitate.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *