Complexul Energetic Oltenia investește 44 milioane lei pentru conformarea la cerințele europene de mediu

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a anunţat marţi că toate cele 11 grupuri energetice ale sale vor respecta cerinţele Uniunii Europene, societatea de stat urmând să demareze o licitaţie de 44 milioane lei pentru achiziţia a patru instalaţii de reducere a emisiei de oxid de azot din gazele de ardere.

„În conformitate cu Legea nr.278/2013 privind emisiile industriale (transpunerea Directivei 2010/75/UE), instalaţiile mari de ardere trebuie să respecte valori ale emisiilor de NOx sub limita de 200 mg/Nmc”, arată un comunicat al companiei.

În ceea ce priveşte stadiul investiţiilor de mediu pentru conformarea CE Oltenia cu valorile emisiilor de NOx impuse de Uniunea Europeană, în anul 2018, au fost implementate şi puse în funcţiune trei instalaţii complete pentru reducerea emisiilor de NOx, la grupurile energetice nr. 5 şi 7 SE Turceni şi grupul energetic nr. 6 SE Rovinari.

În prezent, a fost demarată procedura de atribuire a achiziţiei pentru patru instalaţii, având ca obiect „Instalaţie de reducere a emisiei de NOx din gazele de ardere la grupurile energetice nr 3 şi 4, SE Rovinari”, respectiv „Instalaţie de reducere a emisiei de NOx din gazele de ardere la grupurile energetice nr 3 şi 4, SE Turceni”, precizează compania în comunicat.

„Valoarea licitaţiei este de 44 milioane lei”, a declarat marţi directorul general al companiei, Sorin Boza, pentru News.ro.

Pentru celelalte patru instalaţii, respectiv grupurile energetice nr.7 şi 8 – SE Işalniţa şi grupurile energetice nr.1 şi 2 – SE Craiova II, procedura este în faza de avizare a documentaţiei în Comisia Tehnică de Avizare a CE Oltenia.

„În aceste condiţii, toate grupurile energetice ale CE Oltenia vor fi conforme cu actualele cerinţe ale Uniunii Europene, termenul de conformare fiind 30 martie 2020”, arată compania.

CE Oltenia are peste 13.500 de angajaţi.

Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *