ACTUALITATECOMUNICATE DE PRESĂ

INFORMAȚIE DE PRESĂ privind stadiul operațiunilor de repunere în funcțiune a grupului 4 de la Sucursala Electrocentrale Paroșeni

În vederea remedierii efectelor avariei electrice din data de 7 iulie 2025 de la SE Paroșeni, conducerea Complexului Energetic Valea Jiului se află în strânsă și permanentă colaborare cu colegii de la Complexul  Energetic Oltenia.

Directorul general Eduard Aurelian MIJA mulțumește conducerii Complexului Energetic Oltenia pentru sprijinul prompt și colegial de care dau dovadă: „Colegii de la CEO ne-au sprijinit în identificarea
pieselor care ne sunt necesare pentru înlocuirea celor afectate de avaria din 7 iulie. Ambele societăți aflându-se în portofoliul statului prin Ministerul Energiei, este necesară parcurgerea unor etape
procedurale care țin de modalitatea efectivă de evaluare a echipamentelor identificate și de achiziția propriu-zisă.”

De asemenea, S CEVJ SA a inițiat demersuri pentru a beneficia de serviciile antreprenorului care a pus în funcțiune Grupul 4, pentru lucrările de verificare, demontare, transport, reproiectare, montare,
testare și punere în funcțiune atât a stației de 6 kV, în integralitatea ei, cât și a transformatorului T51 110/6 kV de 25 MVA.

Conducerea S CEVJ SA îi asigură pe salariați că activitatea Societății se desfășoară normal la sucursalele miniere, iar SE Paroșeni acționează pe toate planurile pentru restabilirea, cât mai rapidă, a capacității de
neutralizare a cărbunelui.

Ministerul Energiei este informat în permanență despre etapele parcurse pentru atingerea acestui obiectiv.

Referitor la situația aparatelor de salvare minieră, în data de 18.07, a fost semnat contractul pentru achiziția a 60 de echipamente, împreună cu accesoriile aferente. Conform graficului de livrare, primele 24 de aparate vor fi recepționate în următoarele două luni, iar întreaga cantitate va fi livrată în termen de patru luni. Până la finalizarea livrărilor, pentru intervențiile operative autorizate, fiecare dintre
cele patru sucursale miniere și PRESTSERV au în dotare câte trei aparate de salvare.

Subliniem importanță reprezentării corecte a problemelor Societății și a evitării acțiunilor care pot compromite eforturile de soluționare a acestora, sens în care, conducerea S CEVJ SA face un apel la
responsabilitate din partea partenerului de dialog social.

„Relația de parteneriat dintre administrație și sindicat este prevăzută și reglementată de cadrul legal și se întemeiază pe respectarea principiilor dialogului social. Dialogul social nu reprezintă o opțiune, ci o responsabilitate comună, menită să asigure echilibrul între interesele angajatorului și cele ale angajaților” declară directorul general Eduard Aurelian MIJA și îi asigură pe toți reprezentanții
sindicali de disponibilitatea sa pentru un dialog deschis și onest, pentru depășirea crizei actuale și asigurarea bunului mers al Societății.