COMUNICAT DE PRESĂ al organizației județene PNL Hunedoara

Misiune îndeplinită la SJU Deva

După o perioadă extrem de dificilă pentru județul Hunedoara, care se confruntă cu un număr foarte mare de contaminări cu SARS-COV-2,  își încheie misiunea astăzi patru Oameni care merită toată gratitudinea noastră, pentru dăruirea și profesionalismul cu care au manageriat SJU Deva. In plină pandemie, atunci când totul părea pierdut, sub comanda domnului lt. col. Constantin Vlase, lucrurile s-au limpezit. Deși a găsit, după cum dumnealui a declarat in prima zi de misiune, “un spital distrus”, impreuna cu echipa domniei sale, a reușit sa pună la punct un sistem funcțional care a dat roade: focarul din interiorul spitalului a fost stins, numărul vindecărilor a crescut, și astăzi putem spune ca ce a fost mai greu, a trecut.

În nume personal, dar și in numele Partidului Național Liberal, țin să le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru noi!

Astăzi începe o noua etapă, pentru spitalul Judetean de urgenta Deva, care are desemnată o conducere, de data aceasta sprijinita de acolo de unde este cea mai mare nevoie: din rândul medicilor și a personalului medical din spital. E nevoie de multă responsabilitate și e timpul ca politicul sa stea deoparte pentru a nu reveni la situația din care spitalul cu greu a ieșit. Faptul ca sindicatele care activează in instituție au avut un cuvânt greu de spus, este o premiera și un gest de normalitate. Voi sprijini cu tot ce îmi sta in putința ca SJU Deva sa rămână pe drumul cel bun, așternut de militarii dar și de cei care își risca in fiecare zi viața pentru sănătatea noastră.

Respect!

 

Presedinte PNL Hunedoara,

dep. Lucian Ovidiu Heius

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *