COMUNICAT DE PRESĂ – Complexul Energetic Hunedoara S.A.

Comunicat de presă privind aplicarea măsurii de șomaj tehnic

S.CEH-SA Petroșani – 15.04.2020 

Din considerente de natură COVID-19, pentru protejarea angajaților în ideea de a evita aglomerările de personal în perioada în care se anunță un vârf de formă al acestei situații, cât și din considerente economice, fiindcă  cerere de energie la ora aceasta este foarte mică, S CEH SA a înregistrat o reducere semnificativă  a veniturilor companiei, ce se va accentua în lunile următoare și pentru evitarea unor grave prejudicii pe termen lung asupra angajaților, este necesară reglementarea unor măsuri de reducere temporară a activității, fără încetarea raporturilor de muncă.

Astfel, începând cu data de 21.04.2020 până la data de 16.05.2020, pe perioada decretării stării de urgență, activitatea S CEH SA se reduce temporar, prin aplicarea măsurii de șomaj tehnic, după cum urmează:

  •            În prioada 21.04.2020 – 30.04.2020, prin rotație, două zile consecutive/salariat;
  •            În perioada 04.05.2020 – 16.05.2020, prin rotație, trei zile consecutive/salariat.

Zilele de șomaj tehnic se efectuează prin rotație, așa încât să asigurăm și funcționarea grupurilor energetice și a exploatărilor miniere. Toți cei aproximativ 4.100 angajați ai S CEH SA, directorul general, directorii de sucursale, etc. vor efectua zilele de șomaj.

Pe perioada șomajului tehnic, salariații S CEH SA  vor beneficia de o indemnizație reprezentând 75% din salariul de bază, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Angajații care au salarii sub 4.000 lei vor primi o indemnizație de sprijin, suportată de angajator, în valoare de 1,1% din salariul de bază pentru ziua în care aceștia se află în șomaj tehnic.

Biroul de presă
al S.CEH.SA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *