Concurență pentru posturile de directori din unitățile de învățământ preuniversitar de stat

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a publicat lista candidaților cu opțiunile pentru fiecare unitate școlară și pentru fiecare categorie de funcții, participanți la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct de la unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din județul Hunedoara. Sunt cazuri în care la o unitate de învățământ pentru unul din posturile de conducere au optat mai mulți candidați.

Spre exemplu, la Colegiul Economic Hermes din Petroșani pentru postul de director au optat trei candidați, iar pentru postul de director adjunct au optat tot trei candidați.

La Colegiul Național Iancu de Hunedoara cinci candidați vor să ocupe un post de director, iar patru candidați au optat pentru postul de director adjunct.

Potrivit calendarului, până în data de 10 noiembrie are loc constituirea comisiilor pentru proba de interviu, iar în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie are loc desfășurarea probei de interviu. În perioada 20 – 22 decembrie este programată emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *