Contract de peste 350.000 de lei anulat de contestații

Spitalul de Urgență din Petroșani este pus în situația de a reevalua oferta declarată inițial câștigătoare pentru atribuirea serviciului de pază. Este un contract de 356.832 RON. Licitația organizată de Spitalul de Urgență din Petroșani a fost contestată de societatea SAFETY SECURITY S.R.L., societate din in Caracal. Prin contestația depusă la CNSC, Safety Security a cerut ”anularea Raportului procedurii cu nr.6218 din 11.04.2018 și comunicat, în SEAP, în data de 13.04.2018, ora 12:57 și a celorlalte acte subsecvente ca netemeinice și nelegale; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei prezentate de ofertantul declarat câştigător S.C. ATHOS GUARD SECURITY S.R.L., în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Oficialii Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor au admis contestația depusă de S.C. SAFETY SECURITY S.R.L., în contradictoriu cu Spitalul de Urgență Petroșani. De asemenea, au anulat și raportul procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de S.C. ATHOS GUARD SECURITY S.R.L. și actele subsecvente. În plus, au obligat SUP să reevalueze oferta atacată la CNSC.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *