Costel Avram jignește un medic, făcându-l ”UMIL SERVITOR”

Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, jignește un medic. Managerul Spitalului de Urgență din Petroșani, doctorul Alin Vasilescu a fost jignit de Costel Avram care l-a făcut ”UMIL SERVITOR”. Motivul: pentru că doctorul, manager de spital, nu a fost să întâmpine alaiul PSD care a donat 900 de măști unității medicale.

Donația de măști s-a făcut în numele parlamentarilor PSD Hunedoara, însă, Costel Avram a uitat să specifice că acțiunea politică la care a participat s-a făcut și cu autoturismul Consiliului Județean Hunedoara.

”În condițiile în care la Petroșani, directorul (…) să nu coboare nici măcar el, nici măcar directorul economic, să trimită o asistentă pentru a prelua (măștile-n.r.). Am fost împreună, nu eu, am fost și eu acolo cu parlamentarii PSD au venit să doneze măști la spitalul din Petroșani (…) În momentul în care am venit acolo a dispărut. Nu a mai răspuns la telefon. Nici el, nici directorul economic. A venit o asistentă. Să nu credeți că era în operație, că nu era. L-a sunat domnul președinte Nistor, după ce am plecat, când am plecat și a răspuns. A primit telefon de la Tiberiu Iacob Ridzi. El, ca un UMIL SERVITOR, a respectat. E un UMIL SERVITOR”, a spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, la MONDO TV.

Afirmația lui Costel Avram a stârnit rumoare. A reacționat și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

”Am constatat cu stupoare că un reputat medic, care este în același timp manager al celui mai important spital din Valea Jiului, dr. Alin Vasilescu – managerul Spitalului de Urgență Petroșani, este catalogat drept un ”umil servitor” de către administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, doar pentru că “nu a stat în genunchi” la chemarea PSD. Costel Avram își refulează frustrările aruncând cu noroi într-un om, într-un medic, un manager care, împreună cu întreaga echipă a Spitalului de Urgență Petroșani, a gestionat în mod excepțional toate situațiile apărute în această perioadă pandemică, reușind prin măsurile luate să mențină continuitatea actului medical în spitalul care risca să intre oricând în carantină, dar a funcționat în continuare tocmai datorită măsurilor adoptate de managerul Alin Vasilescu și echipa medicală de la spitalul de urgență Petroșani, măsuri care au făcut diferența. În timp ce la Spitalul Județean de Urgență Deva, spital aflat în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, și sub coordonarea directă a administratorului public Costel Avram, managementul dezastruos numit de Consiliul Județean a dus la închiderea unității medicale, fiind nevoie de armată să managerieze situația”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Spitalul de Urgență din Petroșani a fost printre primele focare de coronavirus, la nivel național. și nu din cauza cadrelor medicale sau ale conducerii, ci din cauza inconștienței unei tinere care nu a anunțat că s-a întors dintr-o zonă roșie și a infectat zeci de cadre medicale. Au fost închise două secții, dar datorită planului întocmit de conducerea unității medicale, situația a revenit la normal. Nu același lucru se poate spune și de situația de la Spitalul Județean de Urgență Deva, spital aflat în subordinea CJ Hunedoara, adică și în subordinea lui Costel Avram, și acolo unde a fost nevoie de intervenția armatei pentru a reașeza situația.

” Alin Vasilescu este medicul care a făcut diferența între situația de la Spitalul de Urgență Petroșani și Spitalul Județean de Urgență Deva și asta pentru că, înainte de a fi un excepțional medic chirurg, este un foarte bun manager. Iar personalul medical de la Petroșani a dat dovadă de mult profesionalism și umanitate și a cerut să se întoarcă la lucru chiar și din izolare, atunci când rezultatele testelor întârziau să vină. În colectivul admirabil, condus de dr. Alin Vasilescu, aruncă cu piatra acest Costel Avram. Și nu doar în manager și colectivul spitalului, ba mai mult, în stilul caracteristic, lansează acuzații mincinoase în legătură cu presupuse telefoane date către managerul spitalului prin care i s-ar dicta ce să facă. Pe profesionistul care a trecut cu brio examenul capacității manageriale, îl numește public Costel Avram ”umil servitor”, pentru că nu a ieșit la ușa spitalului să primească în genunchi (ca alți manageri de spital) cele 900 de măști (care nu asigură nici măcar pentru o zi necesarul spitalului), donate de parlamentarii PSD Hunedoara, deși donația a fost primită de un reprezentant al conducerii spitalului – directorul de îngrijiri al instituției sanitare. Și asta pentru că medicul Alin Vasilescu, în acel moment consulta pacienți! Oare ce este mai important prima dată? Să îți faci datoria de medic, sau să lași oamenii să aștepte ca să le satisfaci unora orgoliile politice? Sunt și oameni profesioniști, cu coloană vertebrală, care nu stau drepți la urletele unor așa-ziși oameni politici care se cred stăpâni la județ”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi.

Unitatea medicală din Petroșani a primit, în această perioadă, donații de ordinul sutelor de mii de lei. De fiecare dată, acestea au fost preluate de către directorul de îngrijiri medicale sau directorul economic.

 

 

Un comentariu la „Costel Avram jignește un medic, făcându-l ”UMIL SERVITOR”

  • 9 mai 2020 la 10:50
    Permalink

    Bai costelus, te-ai gasit tu sa vorbesti despre „servilism”(daca nu intelegi cuvantul cauta in DEX). Bai gunoi ordinar, cum iti permiti tu sa jignesti un medic, tu care ai atatea „studii”!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *