Creştinii îl prăznuiesc în a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ştefan

Creştinii îl prăznuiesc în a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos, devenind astfel şi primul martir al Bisericii.

„Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii – ca şi orăşenii – o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron”, scria Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.

Potrivit istoricului, Sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel.

Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi, din rândul evreilor elenişti, de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim, din motive pastoral misionare, potrivit basilica.ro. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Era iudeu de neam, după cum însuşi mărturiseşte în cuvântul de apărare rostit în faţa Sinedriului, deşi numele sâu este de origine greacă, însemnând „coroană”.

Sfântul Ştefan era un bun cunoscător a Vechiului Testament, precum şi a învăţăturilor Mântuitorului Isus Hristos.

A atras mânia evreilor pentru că făcea minuni pentru popor şi a fost judecat de Sinedriu pentru că ar fi rostit cuvinte de blasfemie la adresa lui Moise.

Sfântul Ştefan a fost scos afară din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. Potrivit tradiţiei, trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *