Cronica unei excluderi demult anunțate: Emil Rîșteiu liber pentru Pro România

În ședința, de aseară, a Comitetul Executiv Județean al PSD Hunedoara, a fost luată decizia excluderii din partid a lui Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria.

Acesta a anunțat, încă de acum câteva săptămâni că va sprijini partidul Pro România, formațiunea condusă de Victor Ponta. Deoarece și-ar fi pierdut mandatul de primar, Emil Rîșteiu nu a demisionat din PSD și a așteptat decizia finală, venită din partea conducerii județene a partidului.

Deși președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, a susținut că Rîșteiu va fi dat afară din partid după alegerile europarlamentare, totuși, Comitetul Executiv Județean al PSD Hunedoara s-a hotărât să-l excludă înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Primarul Simeriei este liber să-și preia pe deplin funcția de președinte interimar la noua formațiune politică pe care și-o dorește.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *