Culoarea anului 2020, elegantă prin simplitate, denotă încredere şi profunzime

Culoarea anului 2020 a fost aleasă de Pantone pentru eleganţa prin simplitate şi pentru că exprimă încredere şi profunzime în vremuri care necesită aceste calităţi.

Pantone 19-4052, albastru clasic, este fără vârstă, elegant prin simplitate. Sugerând cerul la amurg, ea subliniază dorinţa noastră pentru o bază stabilă pe care să clădim pe măsură ce trecem pragul într-o nouă eră, este explicaţia specialiştilor companiei.

Cunoscută drept o culoare odihnitoare, albastrul clasic aduce un sentiment de pace şi linişte spiritului, oferind refugiu. Nuanţa încurajează optimismul.

„Trăim vremuri care necesită încredere şi convingere. Acest tip de constanţă şi certitudine este exprimat de Pantone 19-4052 Classic Blue, o nuanţă de albastru solidă pe care te poţi baza întotdeauna. Albastrul clasic ne încurajează să privim dincolo de evident, să ne dezvoltăm gândirea”, a transmis Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.

Experţii Pantone aleg de 20 ani culoarea care exprimă cel mai bine spiritul perioadei.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *