Cultura la coșul de gunoi fiscal. TVA, carte și abandonul educațional al unui popor
Într-o Românie în care analfabetismul funcțional afectează peste jumătate din populație și doar 4% dintre cetățeni cumpără lunar o carte, creșterea TVA-ului de la 5% la 11% pentru produsele și serviciile culturale nu este doar o măsură economică neinspirată. Este o decizie cu valențe aproape sinucigașe la nivel de coeziune socială, educație națională și sănătate intelectuală colectivă.
Accesul la cultură – carte, teatru, cinema de artă, concerte, muzee – este deja un privilegiu în România, nu un drept real. Acum, acest privilegiu devine și mai inaccesibil. Impactul acestei măsuri nu va fi resimțit doar de puținii consumatori activi de produse culturale, ci mai ales de viitorii ne-consumatori, cei care nu vor mai avea șansa formării prin întâlnirea cu opera culturală. Fără librării în orașe mici, fără titluri noi ale autorilor români, fără diversitate editorială, nu vom avea doar mai puține cărți, ci mai puțini cetățeni care gândesc, citesc, discern.
Este un paradox tragic faptul că această lovitură vine într-un moment de potențial maxim pentru vizibilitatea editorială românească: participarea României ca invitat de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt în 2025. În loc să susținem industria culturală, o penalizăm fiscal, comparând-o implicit cu sectoare cu funcție economică imediată și brută (lemne de foc, Horeca, alimente). Să amintim, de altfel, că în alte țări europene TVA-ul pe carte este zero sau minim: Cehia, Marea Britanie – 0%, Germania – 7%. Chiar și acolo, editorii luptă pentru scăderea TVA-ului, conștienți de funcția fundamentală a lecturii într-o societate democratică și educată.
Efectul multiplicator al culturii nu se poate măsura în cifre fiscale, dar absența lui se simte în toate direcțiile: în scăderea performanței educaționale, în regresul vocabularului, în colapsul spiritului critic, în radicalizarea discursului public, în abandonul școlii, în fragilitatea gândirii autonome. Cartea este nu doar un bun cultural, ci un instrument de igienă mentală și o investiție în infrastructura nevăzută a democrației.
Este greu de crezut că guvernul va obține prin această măsură venituri care să justifice sacrificiul simbolic și real al unei piețe aflate oricum în colaps. Estimările vorbesc despre câștiguri de sub 4 milioane de euro – o sumă derizorie, care va fi rapid anulată de pierderi indirecte: falimente editoriale, șomaj în sectorul cultural, scăderea colectării pe termen mediu și lung.
Dar poate că miza nu mai este nici economică, nici culturală. Poate că, în logica unei guvernări care nu mai crede în forța formativă a educației și în puterea emancipatoare a cărții, cultura devine un moft fiscal, un balast inutil. În acest caz, problema nu mai este doar TVA-ul. Problema este însăși pierderea unei idei fondatoare: aceea că o națiune are nevoie de cetățeni educați, nu doar de consumatori disciplinați.
Fără o intervenție urgentă – fiscală, legislativă, simbolică – pentru sprijinirea culturii scrise, România riscă nu doar să își piardă librăriile și editurile, ci să își piardă însăși capacitatea de a se regândi, reimagina și regenera ca societate. A lăsa cultura să moară de foame în numele echilibrului bugetar este o alegere politică. Dar este și un simptom al unei boli mai grave: abandonul unei idei de țară care se fundamentează pe lectură, pe reflecție și pe dialog.
