Întâlnirea fermierilor cu autoritățile, în legătură cu pagubele provocate de secetă

Comuna TOTEȘTI: Întâlnire privind pagubele provocate de secetă și măsuri care pot fi luate

Seceta din ultimele săptămâni a afectat în proporție de 60 – 70 % culturile de porumb din județul Hunedoara. Și celelalte tipuri de culturi de legume și cereale sunt compromise pe suprafețe mari din cauza lipsei apei.

Prefectul județului, Călin Petru Marian, s-a aflat, în această după amiază, în zona Hațegului pentru a analiza situația actuală împreună cu o parte din fermierii afectați de secetă, dar și cu autorități locale și reprezentanți ai instituțiilor județene care aparțin de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Până astăzi, la Direcția Agricolă Județeană Hunedoara au fost depuse de către fermieri hunedorenei solicitări pentru evaluarea pagubelor înregistrate pe o suprafață totală de 1300 hectare.

La întâlnirea care a avut loc în comuna Totești, satul Cârnești, au participat fermieri ale căror culturi sunt afectate de secetă, primarii din Totești și Râu de Mori, Tiberiu Pasconi, respectiv Flaviu Dilertea, reprezentanți ai primăriilor din Densuș și Sarmizegetusa, dar și directorii de la Direcția Agricolă Județeană, Claudiu Grama, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Veronica Topor și de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Felicia Omotă.

Prefectul Călin Petru Marian le-a transmis celor prezenți că pentru instituția pe care o conduce soluționarea problemelor întâmpinate de fermieri în această perioadă, constituie prioritate maximă: „Vă stau la dispoziție oricând pentru a încerca să rezolvăm situațiile generate de lipsa precipitațiilor. În următoarele zile, echipe mixte de specialiști în agricultură și funcționari din cadrul instituțiilor statului vor fi prezent pe câmp pentru a identifica soluțiile urgente de salvare, pe cât posibil, a recoltelor sau pentru a-i îndruma pe cultivatori să întocmească documentațiile pentru a putea obține compensarea unei părți a pierderilor din această vară. Împreună, fermieri, instituții ale statului și autorități locale, trebuie să fim uniți și să combatem efectele secetei, deosebit de agresive, din acest an.”- a spus Călin Petru Marian

Au participat la discuții și reprezentanți ai Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, care au fost informați de către prefectul Călin Petru Marian că proiectul privind amenajarea sistemului de irigații din zona Ostrov – Clopotiva a fost aprobat în ședința de guvern de astăzi și va putea fi finanțat de către stat.

Reamintim că fermierii ale căror culturi au fost afectate în procent de peste 30%, și sunt înscriși la A.P.I.A, pot depune la primării, până la data de 15 noiembrie 2022, înștiințări privind starea culturilor agricole înființate în primăvara acestui an.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *