Cum să devii “Păcală din Ardeal”, actor principal și producător de film. “Nu te duce la București, că acolo-s cutremure!”

În această primăvară Deva s-a îmbogățit cu încă un eveniment de amploare: Deva Film Fest , care a oferit devenilor un regal de filme premiate cu Oscar, premiile GOPO, Cesar, dar și pelicule premiate în festivalurile prestigioase de film de la Cannes, Veneția și Berlin. Astăzi, într-un moment de răgaz, actorul Alexandru Pop (Sandu Pop, alias Văru’ Săndel), unul dintre personajele principale ale filmului “Pup-o, mă!” oferă un interviu cititorilor REPLICA, în care povestește despre curajul de a-ți alege destinul profesional dorit,  dar și despre viața pe scenă și pe platoul de filmare.

– Alături de actorul Alin Panc, ați fost prezent la deschiderea primei ediții a festivalului de film “Deva Film Fest”… Prima oară în Deva?

-.. De câte ori am fost la Deva! A fost prima oară când am venit în ipostaza de actor. Până acum am venit în ipostaza unui personaj numit văru’ Săndel. M-am bucurat să pot participa la deschiderea unui festival care cred că va avea o viață lungă. Sigur, așa încep festivalurile: cu lucruri frumoase și simple. Și se duuc muultă vreme! Și zeci de ani, poate!

-Vorbeați de actorie, versus văru’ Săndel. Însă, până la urmă, și văru’ Săndel tot actorie face.

-Păi, știi cum îi? Atunci când apare văru’ Săndel , vine personaju’. Fără mine! Altădată, însă, apare Sandu Pop, fără personaj. (Râde.)

-Sandu Pop. De unde pleacă povestea dumneavoastră?

-Povestea mea sau a lu’ văru’ Săndel? Că, dacă e despre văru’ Săndel, vă pot spune că Sandu Pop se înțelege foarte bine cu el. Văru’ Săndel face banii și Sandu Pop îi cheltuiește. (Râde.) Povestea e luungă și ar trebui să stați mult cu mine la povești… Văru’ Săndel vine dintr-o întâmplare frumoasă cu Emil Hossu și Catrinel (n.r. Dumitrescu), doi actori minunați, cu care am avut o colaborare la postul de televiziune ACASĂ. La o emisiune de-a lor, cei doi și-au dorit să vadă cum s-ar potrivi în emisiunea lor un personaj așa cum e Păcală, însă un Păcală din Ardeal. Și, am venit eu la emisiunea lor, din câți am fost m-au ales pe mine. Acum, urma să stabilim cine sunt: fratele sau ce o fi, ca să stabilim relația dintre noi. Până la urmă au stabilit că sunt un văr și Văru’ mi-a rămas numele!

-Cum ați ajuns în zona asta a actoriei, a cinematografului, a scenei?

-Am terminat liceul la Zalău, în 1991, și m-am dus la Academia de Teatru și Film de la București, pe care am terminat-o în 1995.

“Tata și-a dorit să fiu miner”

-V-ați dorit asta?

-O, DA, DA!

-Părinții ce-și doreau pentru dumneavoastră?

-Părinții, nu… Părinții își doreau să ajung pe salariu și să îmi pot asigura existența. Adică, am terminat liceul: să fug la angajare! Frații mei erau la Baia Mare, unul dintre ei era chiar șef de echipă la mină și tata și-ar fi dorit să fiu și eu miner. Omul muncii scria pe mine! (Râde iar.)

-Părinții ce profesie avuseseră?

-Tata – miner de suprafață, iar mama tot pe acolo, ceva… Pe șantierele țării.

-Li se părea că meseria de miner ar fi mult mai serioasă decât cea de actor…

-Absolut! Ziceau: “Te duci la București să te faci de râsu’ lumii? Așa poți să te faci și p-aici!” Până la urmă am ajuns la București, am intrat la facultate, i-am anunțat… pe moment s-a făcut așa… un moment de liniște în casă. După aia, tata mi-a zis: “No, vii cu mine la paie sau ce faci?” Am mers cu el, i-am povestit cam care mi-e gându’ și cam ce vreau de la viață, după care tata mi-o zis: “Mă, ultima oară-ți zîc: nu te duce la București, că acolo-s cutremure!”

-Până la urmă, n-a reușit tata să vă țină acasă…

-N-o reușit, pentru că mi-am dorit foarte tare să fiu actor. Îmi doream să fiu cu oamenii, în fața lor, să mă bucur de ei și ei de mine.

-Acum ce spune tata când vă vede la televizor?

-Sunt sigur că ar fi foarte mulțumit, numai că, din păcate, tata nu mai e. Din păcate, nici n-o apucat să-l vadă pe Văru’ Săndel. Și, Văru’ Săndel îi de vreo 23 de ani pe piață… Dar, sunt sigur că ar fi fost mulțumit, pentru că i-am moștenit felu’ și stilul de a se adresa oamenilor. Și plăcerea de a oferi bucurie!

„Fiecare om are partea lui de mâhnire”

-Lumea vă știe drept un personaj, un om mereu vesel și jovial. Totuși, nu se poate să fim veseli întotdeauna. Care sunt lucrurile care vă mâhnesc?

-Fiecare om are partea lui de mâhnire: sunt lucruri pe care mi le doresc și nu le am, sunt lucruri care aș vrea să se întâmple în viața noastră, a oamenilor, și nu se pot întâmpla… Multe… E clar că orice actor, deși pe scenă e zâmbitor, pentru că asta face: interpretează un personaj care trebuie să ofere oamenilor ceea ce ei vor, în spatele cortinei există multe… poate… dureri, există întrebări. Când mă mai întreabă oamenii, le spun: “Să știți că și Văru’ Săndel are de plătit întreținerea și, dacă n-are bani, îi năcăjit!” (Râde, din nou).

-Momentul cel mai greu din viața dumneavoastră care a fost?

-Moartea părinților. S-au prăpădit amândoi la o distanță de vreo trei-patru ani unul de celălalt. Moartea mamei a fost mai dureroasă, apoi a venit și moartea tatei… Astea au fost cele mai dureroase momente ale mele. Dar, sunt convins și am știut că așa îi viața și că trebuie să ne despărțim, la un moment dat. Nu consider moartea o mare tragedie, doar faptul că nu-i mai vezi niciodată te face să mergi cu sufletul strâns o lungă, foarte lungă perioadă de timp. În rest, cu siguranță ne vom întâlni! Avem nevoie de părinți, chiar dacă avem 40-50 de ani. Eu mă consider copilul lor, chiar dacă ei nu mai sunt. Și, câteodată, le mai cer și sfatul.

-Bucuria vieții dumneavoastră de unde vine?

-Din soare, din viață, dintr-o floare frumoasă, din zâmbetul unui copil, din zâmbetul copiilor mei Andrei (10 ani) și Iulia (20 de ani).

Primul film: “o comedie frumoasă, simplă și neîntortocheată”

-Pentru cei care încă nu l-au văzut, dar și pentru cei care l-au văzut și sunt interesați să vă știe părerea, în calitate de personaj principal, ce ați spune despre filmul: “Pup-o, mă!”?

-Este o parte a carierei mele pe care n-am bătătorit-o, n-am avut timp de film și a venit un moment în care am zis: “Gata! Trebuie să ocup și părticica asta.” Am făcut divertisment mult, am făcut televiziune multă, am făcut teatru – sunt angajat la Teatrul de Comedie din ’95 – am jucat, cred că în 80 de piese, de când am venit în teatru… Dar film nu făcusem niciodată. A venit acum o propunere și ne-am implicat atât de tare încât, din actor principal al acestui film, m-am trezit și în rol de producător, m-am implicat și în obținere de fonduri, m-am implicat total și… cred că a ieșit un film foarte bun! E o comedie frumoasă, simplă și neîntortocheată, care dă bucurie oamenilor și îi trimite acasă cu niște gânduri frumoase!

-Până la urmă… teatru sau cinema, scena sau platorul de filmare?

-Amândouă sunt la fel de fascinante! Și actoria de teatru, și actoria de film! Ele seamănă, în mare măsură, sunt și un pic diferite, pentru că într-un fel te manifești pe scenă, știind că ai 2 ore la dispoziție în care trebuie să te naști și să mori. Pe când, într-un film, ai la dispoziție 20 de zile!

-Dacă ar fi să renunțați – la teatru sau la film, la ce ați renunța mai degrabă?

-La film aș renunța mai ușor, pentru că pe teatru îl cunosc de mai multă vreme! Deși mi-a dat o mare satisfacție filmul nostru! Am participat cu idei la scenariu, la regie, muzică și… chiar la actorie. M-am implicat total în film! Am venit cu idei și în promovare, deci am fost un producător adevărat!

ADA BERARU