Daruri din inimă de copil pentru bunicii fără nepoți

Copiii și educatoarele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 din Deva au dăruit, timp de două zile, pachete cu alimente pentru sărbători vârstnicilor care sunt beneficiari ai serviciului social „Îngrijiri personale la domiciliu pentru persoanele vârstnice”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.

Acțiunea se desfășoară de mai mulți ani, în perioada sărbătorilor, devenind deja o tradiție pentru prichindeii de la Grădinița PP7.

Aproape 100 de persoane – copii, educatoare și părinți – au fost implicate în pregătirea pachetelor cu alimente, fructe și legume care au ajuns, miercuri și joi, la mai multe persoane din municipiul Deva, cu vârste între 65 și 97 de ani.

Fiecare pachet a fost însoțit de o colindă, de urări și de gânduri bune pentru bunicii care nu mai au parte de un Crăciun în familie.

„De sărbători, trebuie să învățăm să dăruim – din suflet și din inimă. Să aducem speranță și un gând bun în sufletul celor care au nevoie. Fiecare dintre noi merită o bucurie de Crăciun, iar copiii trebuie să înțeleagă importanța relației și comunicării cu semenii noștri și, mai ales, cu persoanele vârstnice”, au afirmat organizatorii acțiunii.

În prezent, 12 persoane din municipiul Deva, cu vârsta cuprinsă între 65 și 97 de ani, se află în evidența serviciului social „Îngrijiri personale la domiciliu pentru persoanele vârstnice” al Direcției de Asistență Socială Deva.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.