DAS Deva: Beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței vor fi verificați

DAS Deva demarează anchetele sociale în cazul ajutorului de încălzire. Peste 700 de beneficiari vor fi verificați, începând din luna aprilie!

 

Direcția de Asistență Socială Deva demarează, în luna aprilie 2022, anchetele sociale în cazul celor peste 700 de familii sau persoane singure din municipiul Deva beneficiare de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie.

Anchetele sociale se desfășoară zilnic, de luni până vineri, între orele 11:00-14:00 și au ca scop verificarea respectării condițiilor legale de acordare a acestor beneficii de asistență socială.

Potrivit Legii consumatorului vulnerabil nr. 226/2021, anchetele sociale se efectuează la interval de 6 luni de la solicitarea acordării ajutorului sau ori de câte ori este nevoie.

DAS Deva face apel la beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie să permită accesul asistenților sociali în locuințe și să furnizeze informațiile și documentele solicitate pentru întocmirea anchetei.

DE REȚINUT! Dacă în urma anchetei sociale se constată situații care conduc la modificarea cuantumului ajutorului de la stat sau la suspendarea ori încetarea dreptului la ajutor, acestea vor fi comunicate Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara.

Conform legii, ajutorul de încălzire a fost acordat pe toată durata sezonului rece (1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022), iar suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.