De ce cerșim noi ”din poartă în poartă”?

”Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”. Am dat prima oară peste cuvintele astea prin clasa a VI-a în manualul de română. Ele încheiau, trist și emoțional, o lecție despre patriotism și lupta pentru ”neatârnare” dusă de poporul român. Îmi amintesc că am rămas atârnat și eu de idee, deși preocupările mele importante la vremea aceea erau mașinuțele de metal și colecția de ambalaje de ”chewing-gum”. Mi se transmitea din text că de vină pentru traiul nostru de amărășteni de-a lungul veacurilor erau marile puteri ale lumii. Cum ar veni străinii. Am înțeles repede ideea că atârnarea asta noastră de milenii, întâi față de romani (deși ne-au căsăpit, i-am reevaluat asimilându-i istoriografic ca înaintași!), apoi de turci (răi și sălbatici!),  de austro-ungari (parșivuți și răi!)  și de ruși (ăștia nu erau niciodată pomeniți oficial!)  ne-a ținut în sărăcie timp de o istorie întreagă.

Se insinua însă o neconcordanță și eu eram un copil chițibușar. Propaganda ceaușistă îmi băgase clar în cap că noi, românii, am devenit și vom fi stăpâni în țară în vecii vecilor. Și dacă așa era, filozofam eu profan pe lângă tata, de ce nu gustam trai bun dacă străinii fuseseră alungați de la butoane? Știam că nu trăim bine. La nivelul meu, îmi releva asta o parte dintre colegii mei de școală fericiți posesori de mătuși prin Germania sau America. Noi restul apăream ca niște amărășteni trăitori cu pofta-n gât după bunătățile primite de ei la pachet. Era însă suficientă o incursiune  în ”țările frățești”, Ungaria,  Cehoslovacia sau RDG, o dată la doi ani, după lege, ca orice comparație cu viața românilor să devină umilitoare pentru noi.  Cât despre Occident, ca nivel de trai comparat, el era mai departe ca Luna de noi.

Cum arăta sărăcia în ”epoca de aur”? De exemplu, ar fi trebuit să facem un imposibil post negru acasă cel puțin un trimestru ca ai mei să cumpere de pe piața gri (consignația, dacă vă aduceți aminte!, sau de la ”oser”, târgul de așa-zise vechituri din Timișoara) nimicurile care sunt astăzi o pereche de blugi ”originali”, sau de pantofi sport PUMA, o bicicletă, ori, lux sfidător la noi pe vremea aia!, un radiocasetofon. Tata, săracul, se apropia de 40 de ani, avea un serviciu ”bine plătit” la standardele vremii, dar nu reușise încă să aibă un automobil. Prețul unei Dacii 1300 era leafa lui pe doi ani de zile. Despre achiziția unei locuințe ”proprietate personală” nici nu putea fi vorba pentru o familie de români obișnuită. Și nu am spus nimic de alimentările goale din ultimii 10 ani de autarhie cruntă (plin-pline cu de toate nu au fost ele niciodată, nici înainte), de apa caldă cu program 12 cu 24, de poluarea cruntă, de bezna programată la IRE. Și toată amărășteala asta în țara în care noi înșine eram stăpâni!?

După 1990 străinii au fost readuși la masă. De data asta însă paradigma s-a schimbat radical. Nu au mai venit ei peste noi, ci ne-am rugat noi de ei să vină. Și, într-un sfert de veac am reușit, cu chiu, cu vai, să ne mai emancipăm material și noi. Răbdarea prăjită îndelung exersată de români s-a ostoit în cele din urmă. Astăzi nu mai trebuie să mănânci 10 ani numai iaurt ca să-ți cumperi un automobil. E drept, de multe ori e second-hand, dar ce mai contează când pe ea scrie Audi, BMW, sau Mercedes. Salariile au crescut și ele. De la valoarea medie de 70 de dolari în 1995, la peste 330 de dolari minimul garantat de astăzi. Se vede saltul în trai al românilor în hainele pe care le poartă, în mașinile pe care le conduc, în vacanțele de la Londra la Mykonos cu care umplu Facebook-ul în puseuri postate unele, ce-i drept, pline de fudulie narcisistă.

Comparați cu noi înșine, de când mă știu eu pe lume, niciodată, nici măcar un minut, în România nu s-a trăit așa. Și, cu toate astea, tot la coadă suntem. Există însă o diferență notabilă. Nu mai suntem la coada cozii! Suntem tot ultimii, dar de data asta în clubul bogaților Europei. Întrebarea este de ce ultimii? La ce potențial are țara asta, trebuia să depășim economic demult țări mai sărace și mai mici decât România. De ce avem încă cele mai mici salarii din Uniunea Europeană? De ce românii formează a doua națiune în topul emigrației, după sirieni? De ce nu avem autostrăzi, spitale civilizate, școli moderne? Iar străinii sunt de vină? Lemnul și băncile la austrieci, petrolul la unguri, siderurgia la indieni? Astea ne sleiesc viața!?

Dar dacă e așa, rog pe cineva să mă lămurească cum a fost posibil, când tot petrolul, aurul, cărbunii, feroasele și neferoasele, toate-toate bogățiile țării erau pe mâna noastră și numai a noastră, cum a fost posibil să ne târam și atunci rupți în fund tot la coada bucatelor în lumea civilizată?!

Aș avea un răspuns, dar numai gândul la el mă scoate total din sărite!

 

Adrian SĂLĂGEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.