ACTUALITATECOMUNICATE DE PRESĂCOMUNITATESOCIAL

Premieră pentru județul Hunedoara: servicii de oncologie, pediatrie și cardiologie în sistem privat, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

Începând cu data de 1 iunie 2026, locuitorii județului Hunedoara beneficiază de acces extins la servicii medicale de specialitate furnizate de operatori privați și decontate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. Pentru prima dată în județ, servicii medicale din specialitățile oncologie, pediatrie și cardiologie sunt disponibile prin furnizori privați aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

În luna mai 2026, Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a derulat procesul de contractare a serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale pentru perioada următoare. În urma acestei etape, 26 de furnizori noi au intrat în relație contractuală cu instituția, contribuind la diversificarea și creșterea accesibilității serviciilor medicale pentru pacienții din județ.

Noii furnizori contractați activează în următoarele domenii:

  • Asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice – 11 furnizori noi, care oferă servicii în specialități precum oncologie, pediatrie, chirurgie generală, chirurgie plastică și reparatorie, oftalmologie, diabet zaharat, cardiologie, pneumologie și recuperare medicală;
  • Asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități paraclinice – 2 furnizori;
  • Asistență medicală ambulatorie de specialitate – medicină dentară – 4 furnizori;
  • Consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat – 2 furnizori;
  • Îngrijiri medicale la domiciliu – 3 furnizori;
  • Furnizarea de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu – 4 furnizori.

Totodată, pentru furnizorii care aveau deja contracte în derulare cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, au fost încheiate acte adiționale de prelungire a colaborării până la data de 31 decembrie 2026.

În prezent, CAS Hunedoara are în relație contractuală 443 de furnizori de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, asigurând astfel o rețea extinsă de servicii pentru persoanele asigurate din județ.

Prin extinderea numărului de furnizori contractați și prin includerea unor noi specialități medicale în sistemul de decontare, Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara urmărește creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate și reducerea timpilor de așteptare pentru consultații și tratamente de specialitate.

Biroul de presă

 

DIRECTOR GENERAL

Adrian Nicolae DAVID