De povești în Cărturești”, de doi ani împreună. Mai mult decât un club de lectură, o comunitate
Sunt cărți pe care le citim și le așezăm în bibliotecă. Și sunt cărți care continuă să lucreze în noi după ce le-am închis, mai ales atunci când avem șansa să le discutăm cu oameni care le-au privit din perspective diferite.
De doi ani, în fiecare lună, clubul de lectură „De povești în Cărturești” îi aduce împreună, la Deva, pe cei care iubesc cărțile, dar și conversațiile adevărate pe care acestea le pot deschide.
De fiecare dată este aleasă o carte, fiecare dintre noi o citește în ritmul și în felul său, iar apoi ne întâlnim pentru a vorbi despre ceea ce ne-a plăcut, ne-a tulburat, ne-a contrariat sau ne-a rămas în minte. Nu există răspunsuri corecte și nici obligația de a vedea lucrurile la fel. Tocmai diferențele dintre noi fac ca întâlnirile să fie atât de valoroase.
Ieri, clubul a împlinit doi ani, iar cartea în jurul căreia ne-am adunat a fost „Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde.
Mie mi s-a părut o carte mai bună de discutat decât de lecturat. Temele pe care le aduce în fața cititorului sunt tulburător de actuale: vanitatea, narcisismul, obsesia pentru imagine, influența pe care ceilalți o pot avea asupra alegerilor noastre și relațiile capricioase, lipsite de profunzime.
Dincolo de toate acestea, romanul mi-a lăsat o întrebare: cine am fi dacă am putea face tot ceea ce ne dorim fără ca faptele noastre să lase urme și fără să existe consecințe? Am rămâne aceiași sau am deveni cu totul alți oameni?
Poate că, într-un fel, cunoaștem deja răspunsul. Poate tocmai de aceea purtăm măști, ne construim imagini și ascundem părți din noi pe care nu vrem ca ceilalți să le vadă. Iar portretul lui Dorian Gray rămâne o metaforă puternică pentru tot ceea ce încercăm să ascundem în spatele unei aparențe impecabile.
Discuția a început timid, așa cum se întâmplă uneori, dar, treptat, fiecare intervenție a deschis o altă perspectivă. Am vorbit, am ascultat, am râs și ne-am bucurat de o atmosferă potrivită unei aniversări.
Întâlnirea a avut și surprize pregătite cu grijă pentru participanți. Fiecare dintre noi a primit din partea Cărturești câte o husă pentru carte, realizată sub forma unei mici plăsuțe, în interiorul căreia se afla o carte oferită de Editura Alice Books – un cadou minunat pentru orice iubitor de lectură. Au fost oferite și carduri-cadou din partea Shopping City Deva, iar limonada și fresh-urile de la 5 to go Deva și pizza de la Pizzeria Etna au completat bucuria acestei ediții aniversare.
Dar, dincolo de cartea lunii și de toate micile bucurii ale unei seri aniversare, cel mai important lucru rămâne comunitatea care s-a format în acești doi ani.
Un club de lectură nu este doar un loc în care se discută despre cărți. Este un spațiu în care învățăm să ascultăm fără să judecăm, să acceptăm opinii diferite și să descoperim că aceeași poveste poate avea tot atâtea sensuri câți cititori sunt în jurul mesei.
Pentru toate acestea, vreau să le mulțumesc celor care, lună de lună, fac posibilă întâlnirea noastră: Sara, Irina, Florin, Maria și Ana. Nu sunt doar librarii care ne întâmpină printre rafturi, ci oamenii care au creat și păstrează viu acest spațiu al dialogului, al curiozității și al bucuriei de a fi împreună.
Un gând special de mulțumire merge și către Andreea, cea care ne-a însoțit la început de drum și care face parte din povestea acestor doi ani.
La mulți ani, „De povești în Cărturești”!
Să rămână un loc în care nu venim doar să vorbim despre cărți, ci și să ne descoperim, puțin câte puțin, prin poveștile lor și prin oamenii pe care ni-i aduc aproape.
Eu, una, abia aștept următoarea întâlnire.
Daniela Logofătu













