Despre obligativitatea certificatului verde la locul de muncă

Guvernanţii au în plan reglementarea legislativă prin care este introdusă obligativitatea certificatului verde la locul de muncă astfel încât măsură să poată fi aplicată până la venirea valului cinci al pandemiei, au declarat surse politice, pentru News.ro.

Conform surselor citate, în discuţiile pe care premierului Nicolae Ciucă le-a avut sâmbătă cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a fost abordată tema indicatorilor de boală care trebuie luaţi în calcul, precum şi cât timp va fi valabil.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat marţi că a avut discuţii cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, la finalul săptămânii trecute, şi despre certificatul verde şi a convenit cu acesta nişte soluţii prin care certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbatere parlamentar, apoi aprobat de Camera Deputaţilor, promulgat şi ulterior pus în aplicare. El nu a oferit un orizont de timp pentru acest lucru.

Întrebat dacă ia în calcul ca persoanele care au anticorpi, dar nu au fost luate în evidenţă de DSP să poată avea certificatul verde, Ciucă a replicat: „Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală”.

De asemenea, chestionat dacă va fi introdusă propunerea lui Alexandru Rafila ca certificatul verde să fie eliberat şi pentru persoanele care au făcut prima doză de vaccin, la un interval de 10 zile, şeful Guvernului a spus: „Nu am discutat acest detaliu cu ministrul Alexandru Rafila sâmbătă, urmând ca împreună cu ceilalţi specialişti să poată să vină cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci vom vedea despre ce soluţii concrete este vorba”.

 

news.ro

foto: Guvernul României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *