Deva: Autobuzul cu Jazz

Miercuri, 23 august 2023, devenii vor avea parte de o surpriză plăcută. În avanpremiera evenimentului Deva Jazz Fest, în oraşul nostru va circula ,,Autobuzul cu Jazz”.

 

Călătorii care se vor urca în autobuzul care circulă pe linia nr. 6 (Gară-Casa de Cultură-Spitalul Judeţean-Policlinica Veche-Minerului şi retur) vor putea asculta live trupa de jazz „Young Jazz Deva”. Maşina va pleca la ora 11:00 din zona Gării Deva.

 

În ,,Autobuzul cu Jazz” va urca şi Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, care îi va însoţi pe membrii trupei pe tot traseul.

 

Organizatorii acestui eveniment de promovare a festivalului de jazz care va avea loc în municipiul nostru sunt: Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva cu susţinerea Societăţii de Transport Public Local Deva.

 

Deva Jazz Festival în Parcul Cetăţii

 

Vă reamintim că organizatorii vă invită în perioada 25-27 august 2023, la a șasea ediție a Deva Jazz Fest, în Parcul Cetate din Deva.

 

De la jazz-ul clasic la cele mai noi forme de exprimare artistică, iubitorii genului au ocazia să se bucure de libertatea creatoare a unor artiști desăvârșiți. Diversitatea stilurilor este asigurată și în acest an, fiecare grup propunând un program complex, unde instrumentele specifice muzicii de jazz slujesc admirabil talentul și profesionalismul muzicienilor invitați.

 

Evenimentul va fi condimentat cu workshop-uri și ateliere muzicale pentru copii, expoziţie de pictură, expoziţie de sculptură în lemn și ceramicălamsare de carte, robotics jazz și Lego jazz, dar şi alte multe surprize pregătite pentru participanţii de toate vârstele.

 

Intrarea la Festivalul de Jazz este liberă!

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *