Deva: Continuă campania de curățare și întreținere a străzilor din municipiu. Vezi zonele în care se va acționa

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoştinţa cetăţenilor că, în perioada 26-29 martie 2019, campania de curăţare şi întreţinere a străzilor, desfășurată de operatorul serviciului de salubrizare căi publice S.C. „Salubritate” S.A. Deva, continuă pe Bulevardul 22 Decembrie din municipiul Deva.

Calendarul de desfăşurare a campaniei:

– marți, 26 martie 2019Bulevardul 22 Decembrie: tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu şi intersecția cu drumul către Archia (pe sensul de mers spre Archia);

– miercuri, 27 martie 2019Bulevardul 22 Decembrie: tronsonul cuprins între intersecția cu drumul către Archia şi Dacia Service (pe sensul de mers spre Dacia Service);

– joi, 28 martie 2019Bulevardul 22 Decembrie: tronsonul cuprins între Dacia Service și intersecția cu strada C.A. Rosetti (pe sensul de mers spre centrul orașului);

– vineri, 29 martie 2019Bulevardul 22 Decembrie: tronsonul cuprins între intersecția cu strada C.A. Rosetti și intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu (pe sensul de mers spre centrul orașului).

Primăria Municipiului Deva face apel la toţi participanţii la traficul rutier să nu-şi parcheze autoturismele în zonele menţionate pentru a nu împiedica accesul utilajelor S.C. „Salubritate” S.A. şi desfăşurarea în condiţii normale a campaniei de curăţare şi întreţinere a străzilor.

Campania de curățare și întreținere a străzilor va continua și în alte zone din oraș.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *