Deva: Fațada blocului A, de pe Bulevardul Iuliu Maniu, refăcută și reabilitată termic

Am semnat, astăzi, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru ”Creșterea eficienței energetice a Blocului de locuințe A – B-dul Iuliu Maniu, din Municipiul Deva” cod SMIS 120396.

Obiectivul principal al investiției: creșterea eficienței energetice a imobilului prin reducerea consumului de energie destinată încălzirii locuințelor, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020.

Principalele obiective specifice:

-reducerea emisiilor anuale de CO2 cu peste 40%

-atingerea unui consum anual specific de energie pentru încălzire mai mic de 90 kWh/m2/an

-reducerea consumului anual de energie primară cu peste 40%

-trecerea la o clasă energetică superioară a clădirii (Blocul de locuințe A, de pe Bulevardul Iuliu Maniu, compus din 111 apartamente).

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor: 3.622.126,05 lei fără TVA, respectiv 4.310.330 lei cu TVA (aproximativ 885.000 de euro).

Termenul de executare a contactului: 14 luni (4 luni – proiectare, recepționare, acceptare documentații; 10 luni – execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului).

Principalele lucrări de reabilitare termică:

-izolarea termică a fațadelor

-înlocuirea tâmplăriei exterioare existente

-închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă

-termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă etc.

Proiectarea și execuția lucrărilor vor fi realizate de Asocierea S.C. Tobimar Construct S.R.L. – S.C. Arhi Beast S.R.L. (lider de asociere S.C. Tobimar Construct S.R.L.).

Investiția ”Creșterea eficienței energetice a Blocului de locuințe A – B-dul Iuliu Maniu, din Municipiul Deva” este finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

 

Nicolae-Florin OANCEA,

Primarul Municipiului Deva

 

#LucrămPentruDeveni

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.