Deva: În atenția persoanelor care au dreptul la legitimații de parcare gratuită

Persoanele cu dizabilități care dețin legitimații pentru locurile de parcare gratuite, emise înainte de 1 iulie 2023 mai au la dispoziție mai puțin de 5 luni pentru a solicita Direcției de Asistență Socială Deva eliberarea noului model al documentului, care a intrat în vigoare la mijlocul anului trecut.

Vechile legitimații de parcare pot fi utilizate doar până la data de 30 iunie 2024.

 

De cardul-legitimație pentru parcare gratuită poate beneficia orice persoană cu dizabilități care deține un certificat de încadrare în grad de handicap (indiferent de gradul de handicap), precum și reprezentanții legali ai acesteia.

Conform legii, în INTERESUL persoanei cu dizabilități, legitimația pentru locuri de parcare gratuite poate fi utilizată și de familie, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul persoanei adulte cu dizabilități, părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu dizabilități, în baza unei măsuri de protecție specială.

 

Eliberarea legitimației pentru parcare gratuită se face pe bază de CERERE SCRISĂ. Formularul de cerere poate fi descărcat de pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Persoane cu dizabilități sau accesând link-ul: https://dasdeva.ro/index.php/dizabilitati/detaliu/37.

În cazul persoanelor cu dizabilități care au domiciliul sau reședința în municipiul Deva, cererea se DEPUNE la Compartimentul Monitorizare Asistenți Personali al Direcției de Asistență Socială Deva – situat în clădirea Pieței Centrale Deva, etaj 1, Biroul nr. 21 și trebuie însoțită de următoarele DOCUMENTE:

– carte de identitate, respectiv certificat de naștere (în cazul minorilor)

– certificat de încadrare în grad de handicap

– două fotografii ¾

 

DE REȚINUT! Cardul-legitimație de parcare pentru persoanele cu dizabilități se eliberează pe loc și este VALABIL pe perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap.

Documentul poate fi utilizat în toate parcările publice din România și din statele UE, dar nu este valabil în parcările de reședință.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.918 și 0737.036.004, de luni până miercuri – între orele 8:00-16:30, joi – între orele 8:00-10:00 și 14:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

De la intrarea în vigoare a noului model de card-legitimație pentru parcare gratuită, aproape 200 de persoane cu dizabilități din municipiul Deva au solicitat DAS Deva eliberarea acestui document. Aproape jumătate din totalul solicitanților (45%) dețin un certificat de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent.

Potrivit datelor centralizate de Compartimentul Monitorizare Asistenți Personali, între 200 și 300 de persoane cu dizabilități din municipiul Deva solicită, anual, eliberarea legitimației pentru locuri de parcare gratuite.

În municipiul Deva, la sfârșitul anului trecut, erau înregistrate oficial 2.954 de persoane cu dizabilități, dintre care 6% reprezentau copii și adolescenți, cu vârste între 0-18 ani.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *