Deva Jazz Festival, ediția a III-a debutează astăzi!

Iubitorii de jazz sunt așteptați astăzi, joi, 27 august 2020, în Parcul Cetății, la Deva Jazz Festival.

Concertele încep la ora 19:00.

Pe scena festivalului vor urca în această seară:

 MUNTET – ROMÂNIA

 Un must-see-live quartet cu patru muzicieni consacrați în sfera muzicii creative: Jazz contemporan într-o abordare viscerală, cu shifturi subtile în care se regăsesc elemente din muzica electronică și Hip-Hop. O muzică proprie, inspirată din lumea lui J. Dilla și J. Coltrane, cu un groove super dansant, suprapus cu explorări care pornesc de la balade și se întind până la free-jazz imersiv. Toate sub semnul eliberării emoției colective. Cei patru vă așteaptă la o reprezentare artistică a relației vitale dintre om și sunet.

MUNTET vor urca pe scena Deva Jazz Festival, în următoarea formulă: Alex Munte – Sax Tenor, Alex Cos – Chitară, Sandor László – Bass/Synth, Sergiu Fanica – Tobe/Fx

 AMALIA GAIȚĂ – ROMÂNIA

Amalia Gaiță a început să cânte de la 6 ani, participând încă de atunci la competiții vocale și implicându-se în proiecte interesante. Pentru ea muzica înseamnă joacă, căutare și experiment. A copilărit cu muzica lui Clapton sau Sade, cochetând cu jazz-ul, soul-ul și uneori rock-ul.

Primul album semnat Amalia Gaiță a fost lansat în 13 decembrie 2017. „Melting Sun” este un material energic, colorat, care aduce emoție și intimitate, printr-o fuziune de jazz-soul-funk-rock alternativ. Alături de trupa ei, Vlad Cotruș – chitară, Mihai Moldoveanu (prietenul festivalului nostru încă de la prima ediție) – chitară bas, Adrian Schiopu – tobe, Amalia urmărește jocul și improvizația, atingând surprinzătoare câmpuri emoționale, prin stilul eclectic și structurile contemporane, cu accente vintage.

EMIL BÎZGĂ SMOOTH TRUMPET – ROMÂNIA

Considerat unul dintre cei mai buni trompetişti români, Emil Bîzgă s-a născut pe 23 iunie 1971, la Iaşi, într-o familie de muzicieni. Şi-a desăvârşit studiile muzicale în Bucureşti, la Conservator, locul în care a descoperit şi pasiunea pentru jazz.

Cu un master în trompetă clasică la Malmo (Suedia) şi trompetă de jazz la Hanovra (Germania) şi Universitatea Rutgers din New Jersey, Emil Bîzgă a colaborat îndeaproape cu artişti de renume precum Hakan Hardenberger şi Wynton Marsalis, care i-au definitivat stilul şi tehnica muzicală şi i-au incitat curiozitatea de a îmbina diverse categorii muzicale – muzica clasică, jazzul sau folclorul balcanic -, reuşind să aducă un element de noutate în arena muzicală internaţională. Stilul muzical al lui Emil Bîzgă se caracterizează printr-un amalgam de experienţe diverse alături de orchestre de muzică clasică sau de jazz, o mixtură de sunete contrastante, inedite pentru jazzul modern.

Cariera lui Emil Bîzgă cuprinde numeroase concerte solo, cele alături de Orchestra Niedersachen Jazz, Bucharest Radio Big Band şi Opera din Hanovra şi apariţii în cadrul numeroaselor festivaluri din ţară sau din străinătate, precum Festivalul de Jazz Richard Oschanitzky (Iaşi, România), Festivalul de Jazz Patras (Grecia), ZeitTon Festival (Viena, Austria), Festivalul Miles Davis (Cracovia, Polonia) sau Festivalul de Jazz de la Montreux (Elveţia). Renumitul trompetist a urcat pe aceeaşi scenă cu nume mari ale jazzului internaţional, Ray Charles şi Jimmy Cobb, iar în St. Petersburg a avut ocazia să încânte publicul prin colaborarea cu Vladimir Cosma, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film.

Bogata experienţă muzicală şi capacitatea de a se dedica muzicii, i-au conferit lui Emil Bîzgă o amprentă muzicală unică, recunoscută la nivel internaţional.

Pe scena Deva Jazz Festival, „Emil Bîzgă Smooth Trumpet” vor fi: Ana Maria Galea – voce, Alex Man – chitară, Daniel Csikos- pian, Mike Alex – bas, Adi Tetrade – tobe, Emil Bizga – trompetă

Intrarea la festival este liberă!

 Evenimentul se desfășoară cu respectarea regulilor și măsurilor impuse la nivel național pentru răspândirea și combaterea virusului COVID-19.

 

 

Compartiment Comunicare, Promovare Imagine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *