Demersuri pentru punerea în funcțiune a fostei linii ferate Brad – Păuliș Lunca

Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, prin prefectul Călin Petru Marian, având în vedere importanța punerii în valoare turistică a fostei linii ferate Păuliș Lunca – Brad, a reinițiat și retrimis către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, NOTA DE  FUNDAMENTARE şi PROIECTUL DE  HOTĂRÂRE  DE  GUVERN privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. – S.A.,  în domeniul public al municipiului Brad și al comunelor Șoimuș, Luncoiu de Jos, Vălișoara și Băița, din județul Hunedoara.

 

În Nota de fundamentare, trimisă viceprim-ministrului Sorin Mihai Grindeanu – Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, se arată că modificarea regimului juridic al terenurilor aferente liniei de cale ferată, în prezent dezafectată, are drept scop punerea în valoare a fostei linii ferate Brad – Păuliș Lunca prin introducerea acesteia în circuitul turistic, ceea ce poate avea un rol determinant la dezvoltarea locală.

Astfel, se arată în document, se pot bune bazele creșterii potențialului economic, prin dezvoltarea turismului și a serviciilor conexe, în localitățile Brad, Șoimuș, Luncoiu de Jos, Vălișoara și Băița.

 

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *