Deva: Regenerarea comunității marginalizate din Zona Streiului și centru de zi pentru asistență comunitară

Autoritățile locale de la Deva au demarat procedura de achiziție a serviciilor de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice,, documentațiilor pentru obținere avize/acorduri, a  proiectului tehnic de execuție, verificarea tehnică si asistența tehnică din partea proiectantului pentru proiectul „Regenerarea fizică, economică și socială a comunității marginalizate Zona Streiului și crearea unui centru de zi pentru servicii de asistență comunitară”. 650.693 de lei este valoarea contractului de servicii.

„Scopul, respectiv obiectivul general al proiectului, este îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunității marginalizate Cartier Micro 15 (Cămin Drumuri și Poduri), contribuind astfel la promovarea coeziunii sociale prin îmbunătățirea mediului construit și prin activități complexe care vizează ocuparea forței de muncă, creșterea nivelului de educație, îmbunătățirea asistenței medicale și a serviciilor sociale, dezvoltare comunitară și siguranță publică”, arată documentul.

La finalul anului trecut, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Regenerarea fizică, economică și socială a comunității marginalizate Zona Streiului și crearea unui centru de zi pentru servicii de asistență comunitară”, cod SMIS 125415, în numele Parteneriatului dintre Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva și Direcția de Asistență Socială Deva. Valoarea totală a proiectului este de 22.569.046,97 lei.

Principalele lucrări de intervenție sunt construirea unui Centru de zi pentru asistenţă comunitară, pe o suprafață de 791 mp. (o clădire P+2E pentru asigurarea de servicii socio-medicale destinate populației din zona devaforizată Cartierul Micro 15, Aleea Streiului; clădirea va fi dotată cu mobilier, echipamente IT, electrocasnice, echipamente PSI, platforme interioare de transport pe plan înclinat a persoanelor cu dizabilităţi etc.; amenajarea de spații recreative (spaţii de joacă pentru copii, spaţii de relaxare, agrement şi sport și spaţii destinate animalelor), amplasate astfel: Spaţiu de joacă pentru copii – A (în spatele blocurilor Z1 și Z2); Skate parc – B (în spatele blocului nr. 105); Loc de joacă – C (blocul nr. 68); Loc de joacă – C1 (blocul nr. 68); Spaţiu de recreere – D (blocul nr. 66); Loc de joacă – E (blocurile nr. 66 – 70 ); Loc de joacă – F ( blocurile nr. 82 – 84); Parc pentru câini – G (blocul nr. 81); amenajări de drumuri, alei și piste de biciclete (modernizarea Aleii Streiului şi a celorlalte aleilor existente în zonă şi crearea de noi alei care să faciliteze accesul spre Centrul de zi şi zona reabilitată.

Pentru traficul pietonal şi traficul cicliştilor se vor realiza trotuare şi piste de biciclete cu o suprafaţă de 8.400 mp. După lucrările de modernizare, Aleea Streiului – strada centrală a zonei urbane marginalizate va avea o lăţime a părții carosabile de 6 metri, comparartiv cu 5 metri cât este în prezent); execuție rețea exterioară de supraveghere video și rețea exterioară de Internet cu acces gratuit a tuturor locuitorilor din zonă;  execuție rețea de stâlpi de iluminat stradal principal pe Aleea Streiului și iluminat ambiental pe aleile de acces la scările blocurilor de locuinţe. Corpurile de iluminat vor fi de tip LED;  amenajarea a 8 platforme subterane, cu acţionare hidraulică, pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *