DEVA: Tarabe și căsuțe de lemn pentru producători și comercianți, în afara Pieței Centrale

Datorită măsurilor luate la nivel național pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus, în municipiul Deva s-a început amplasarea tarabelor pentru producători și comercianții de legume și fructe, în afara Pieței Centrale.  Potrivit sursei citate, primarul Florin Oancea a  subliniat că se vor crea condiții decente pentru un comerț civilizat, în aer liber.

„Echipele Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva au început astăzi,  încă de dimineață, amplasarea tarabelor pentru producătorii și comercianții de legume și fructe,  în exteriorul Pieței Centrale a orașului nostru.

Cu acordul Poliției Municipiului Deva am închis circulația rutieră pe strada Ion Creangă, între Bulevardul Decebal și strada Ion Luca Caragiale (pe latura dinspre Piața Azur).

În zona respectivă, pe lângă tarabe montăm și căsuțele din lemn pe care le foloseam la Târgul de Crăciun.

Tarabele și căsuțele vor fi branșate la curent electric, pentru a crea condiții decente pentru un comerț civilizat, în aer liber.

Mai avem două piețe în aer liber funcționale – Piața  Kogălniceanu și Piața Cioclovina (Micro 15).

Am venit astfel în sprijinul producătorilor agricoli locali, al comercianților și al locuitorilor municipiului Deva care se vor putea aproviziona în continuare din piață cu fructe și legume proaspete și alte produse alimentare.

Spațiile comerciale din incinta Pieţei Centrale vor continua să funcționeze cu respectarea tuturor măsurilor și regulilor de protecţie sanitară impuse la nivel național.

Reamintim că am fost nevoiți să luăm măsura relocării pieței în aer liber din cauza restricţiilor impuse de pandemia COVID-19, prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei cu virusul SARS-COV 2”, afirmă într-un comunicat, ediul Devei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *