Deva: Ultima zi de depunere a dosarelor pentru acordarea ajutorului pe toată perioada sezonului rece

Vineri, 18 noiembrie 2022, este ultima zi în care familiile și persoanele singure cu venituri mici, din municipiul Deva, mai pot depune cererile și documentele justificative pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței începând cu luna noiembrie 2022.

În cazul dosarelor depuse după această dată, stabilirea dreptului la ajutorul de încălzire se va face începând cu luna decembrie 2022.

Dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie se stabilește prin Dispoziție a Primarului, care va conține numele și prenumele titularului, cuantumul ajutorului pentru încălzire acordat și perioada de acordare a acestuia.

Până la această dată, aproape 700 de persoane din municipiul Deva au solicitat formularele pentru acordarea ajutorului de încălzire și mai mult de jumătate dintre acestea au depus setul complet de documente, în prima lună de la demararea procesului de preluare a dosarelor.

IMPORTANT! Titularii ajutorului pentru încălzirea locuinței și suplimentului pentru energie au OBLIGAȚIA să comunice Direcției de Asistență Socială Deva orice MODIFICARE intervenită în componența familiei și a veniturilor realizate, în termen de 5 ZILE de la data la care a intervenit modificarea.

În același context, reprezentanții DAS Deva vor efectua, periodic, anchete sociale pentru identificarea eventualelor cazuri de eroare și fraudă.

DE REȚINUT ! Sumele acordate NECUVENIT cu titlu de ajutor pentru încălzire sau supliment pentru energie se RECUPEREAZĂ în condițiile legii.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie se acordă conform Legii consumatorului vulnerabil, familiilor cu un venit mediu net lunar de maximum 1.386 lei/persoană și persoanelor singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună.

Cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru solicitarea ajutorului de încălzire, însoțite de documentele justificative se depun în incinta Pieței Agroalimentare Deva, etajul 1, birourile nr. E23 și nr. E24, după următorul program:

– luni – joi, între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00

– vineri, între orele 8:00-11:00

Formularele-tip se pot ridica din aceeași locație sau pot fi descărcate de pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Servicii publice – Direcția de Asistență Socială – Beneficii sociale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.814 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), în timpul programului de lucru.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *