Din 5 aprilie, se va putea suplimenta numărul persoanelor care pot fi vaccinate în centrele militare

 

Premierul Florin Cîţu a declarat că a avut o discuţie ministrul Apărării Nicolae Ciucă care i-a comunicat că din 5 aprilie va putea suplimenta cu 10% numărul persoanelor care pot fi vaccinate în centrele militare, care vor fi accesibilite tuturor în a treia etapă a campaniei de vaccinare.

„Ar trebui să ne concentrăm pe lucrurile care rezolvă problemele şi eu mă concentrez foarte mult pe campania de vaccinare. Ştim foarte bine că în acest moment singura modalitate de a ieşi din această situaţie şi de a reveni la normalitate o reprezintă o campanie de vaccinare de succes. Deci ne concentrăm pe continuarea campaniei de vaccinare. Am avut o discuţie cu domnul ministru al Apărării înainte şi mi s-a spus că din 5 aprilie va putea suplimenta cu 10% numărul persoanelor care pot fi vaccinate în centrele militare. Ştiţi foarte bine că ele în etapa a treia sunt deschise tuturor persoanelor, exact cum am decis din primul moment când am aprobat aceste centre militare. Deci vrem să accelerăm şi faptul că vom primi mai multe doze de vaccin în aprilie decât erau programate. Soluţia pentru a ieşi cât mai repede o reprezintă o campanie de vaccinare de succes şi bineînţeles să respectăm normele. Ca de fiecare dată spun – masca este obligatorie în spaţiul public, distanţarea socială”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat vineri dacă devine o problemă tulpina britanică a coronavirusului în România, în condiţiile în care din 94 de teste efectuate aleatoriu, 88 erau infectări cu tulpina britanică.

Chestionat dacă are semnale că devine o tulpină majoritară aceasta britanică dintre cazurile de COVID care se răspândeşte mult mai repede, premierul a răspuns: „Nu am semnale în acest moment, dar voi avea câteva discuţii”.

 

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *