Din această noapte intră în vigoare restricţii pentru cei care călătoresc în Cehia

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile cehe au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Cehe pentru persoanele care sosesc din state considerate drept zone roşii (inclusiv România). Măsurile vor intra în vigoare luni, la ora 00:00. Aceste persoane vor trebui săp comlleteze un formular de sănptate publică şi să transmită rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că autorităţile cehe permit intrarea cetăţenilor străini doar în baza unui motiv întemeiat, respectiv pentru desfăşurarea unei activităţi profesionale sau de afaceri (inclusiv muncitorii transfrontalieri), călătorii esenţiale familiale, cele pentru obţinerea de servicii medicale etc, nefiind permise călătoriile în scop turistic sau de vizită.

”Astfel, persoanele care sosesc din statele considerate zone roşii (inclusiv România) trebuie să completeze, anterior intrării pe teritoriul Republicii Cehe, un formular de sănătate publică, disponibil la adresa: https://plf.uzis.cz/. După completarea formularului, persoanele în cauză vor recepţiona un e-mail de confirmare, pe care trebuie să îl păstreze pentru a-l prezenta, la cerere, autorităţilor cehe”, precizează MAE.

Pe lângă obligaţia de completare a formularului, persoanele în cauză trebuie să transmită către direcţia de sănătate publică (regional hygienic station) din localitatea/regiunea domiciliul/locului de cazare din Republica Cehă, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, după cum urmează:

  • dacă testul a fost efectuat într-un stat UE sau într-un stat Schengen, anterior sosirii în Republica Cehă, acesta trebuie să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior sosirii şi trebuie transmis către direcţia de sănătate publică imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehe;
  • – dacă testul este efectuat pe teritoriul Republicii Cehe, rezultatul va trebui transmis direcţiei de sănătate publică (regional hygienic station) în termen de maximum 5 zile de la intrarea în Republica Cehă.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Republicii Cehe următoarele categorii:

– persoanele a căror şedere într-un stat cu risc ridicat nu a depăşit 12 ore în ultimele 14 zile;

– muncitorii transfrontalieri, elevii şi studenţii din statele vecine;

– persoanele care călătoresc pentru rezolvarea unor urgenţe medicale, familiale, profesionale sau de afaceri şi a căror şedere nu depăşeşte 12 ore;

– persoanele aflate în tranzit prin Republica Cehă, cu condiţia ca durata tranzitului să nu depăşească 12 ore.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că autorităţile cehe permit intrarea cetăţenilor străini doar în baza unui motiv întemeiat, respectiv pentru desfăşurarea unei activităţi profesionale sau de afaceri (inclusiv muncitorii transfrontalieri), călătorii esenţiale familiale, cele pentru obţinerea de servicii medicale etc. Nu sunt permise călătoriile în scop turistic sau de vizită.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Praga: 00420 – 607 078 501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet  http://praga.mae.ro/  şi http://www.mae.ro/ şi informarea temeinică anterior deplasărilor în Republica Cehă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *