„Educaţie pentru viaţă”, o nouă disciplină școlară

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, despre educaţia sexuală în şcoli, că România Educată prevede introducerea în noua lege a educaţiei a disciplinei Educaţie pentru viaţă. Potrivit ministrului, un modul al acestei discipline va include şi elemente de educaţie pentru sănătate, şi va fi parte a trunchiului comun, astfel că va fi o materie obligatorie, nu va fi opţională.

Sorin Cîmpeanu a afirmat, despre legea adoptată recent în Parlament şi promulgată de preşedinte, care prevede că în şcoli se vor derula, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinţilor, programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor, că urmare a analizei în România educată, a făcut propunerea de a fi integrat în textul noii legi a educaţiei o disciplină, intitulată educaţie pentru viaţă.

„Această disciplină, educaţie pentru viaţă, urmează să aibă mai multe module, dedicate şi adaptate vârstei elevilor, de la învăţământul primar şi până la finele învăţământulului liceal. Printre aceste module se găsesc, pe lângă educaţia pentru mediu, juridică, civică, pentru cetăţenie activă, pentru alimentaţie raţională şi elemente de educaţie pentru sănătate. Va fi parte a trunchiului comun, va fi pentru toţi elevii, nu opţională”, a explicat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a arătat că trebuie văzut cum va fi primită această nouă lege a educaţiei, şi în ce formă va fi adoptată ea.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, transmite Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, reexaminat la solicitarea şefului statului, prevede că în şcoli se vor derula, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinţilor, „programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *