Documentarul „colectiv”, propunerea României pentru o nominalizare la premiile Oscar 2021

Documentarul „colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României pentru o nominalizare la premiile Oscar 2021, secţiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional”, anterior numită “Cel mai bun film străin”, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiţia pentru premiile Academiei Americane de Film.

În plus, distribuitorii americani ai filmului, Magnolia Pictures şi Participant, vor înscrie filmul “colectiv” şi pentru secţiunea „Cel mai bun film documentar”.

„Este o mare onoare pentru noi să fim învestiţi cu atâta încredere de către comisia CNC. Ne aflăm cu adevărat în plină epocă de aur a documentarului, iar faptul că aceste filme încep să primească recunoaştere pe o scară atâta de largă este foarte încurajator. Suntem convinşi că povestea “colectiv” va ajunge la cât mai mulţi oameni, ea fiind susţinută de eforturile partenerilor noştri americani în lungul drum care ne aşteaptă. Va fi o competiţie atipică, într-un an complicat, în care standardele de eligibilitate s-au lărgit, iar numărul documentarelor eligibile a devenit imens. Competiţia de abia acum începe, iar noi mergem mai departe cu optimism şi responsabilitate”, a declarat Alexander Nanau.

„colectiv” este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureştean Colectiv, care a dus la moartea a 64 de oameni. Filmul urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, căutând să expună adevărul. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate.

Nanau, regizor şi producător germano-român, este cunoscut pentru documentarele „Lumea văzută de Ion B.” şi „Toto şi surorile lui”.

“colectiv” va fi lansat în SUA pe 20 noiembrie de către Magnolia Pictures şi Participant, în aceeaşi zi în care distribuitorul Dogwoof va lansa filmul în Marea Britanie şi Irlanda. În plus filmul va intra în cinematografe şi VOD în mai multe ţări în această toamnă, printre care şi Franţa, Germania, Israel, Belgia, Olanda şi Elveţia, ceea ce îi va oferi o expunere şi mai mare, fiind şi mai mult în atenţia numeroşilor membri ai Academiei Americane de Film care locuiesc înafara SUA.Filmul va fi disponibil în 20 de ţări şi prin intermediul HBO Europe.

Distribuţia în cinematografele din România a fost realizată de către Bad Unicorn. „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducţie cu Samsa Film Luxembourg şi HBO Europe, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund şi Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveţia, RSI – Elveţia şi YES Docu – Israel.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *