Țigări și băuturi alcoolice furate și transportate cu un coș stradal

Doi bărbaţi din municipiul Deva, în vârstă de 31 şi 35 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat sunt cercetați de Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din Deva. Aceștia au fost prinși, vineri, 4 octombrie, în jurul orei 04:00, de o patrulă a poliției locale, în timp ce transportau bunuri sustrase dintr-un bar din Deva, cu un coș metalic de gunoi furat din mobilierul stradal.

”Bărbaţii aveau asupra lor mai multe bunuri provenite din comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că aceştia au spart geamul unui bar din Deva, iar după ce au sustras din interior mai multe sticle de băuturi alcoolice şi pachete de ţigări, au sustras şi un coș metalic de gunoi (provenit din mobilierul stradal), pe care îl foloseau pentru a transporta bunurile sustrase.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii  Biroului Investigații Criminale Deva au luat faţă de cei doi măsura preventivă a reținerii, pe 24 de ore, iar ulterior, Judecătoria Deva a dispus, faţă de aceştia, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cei doi au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii lor activităţi infracţionale.” , precizează biroul de presă al IPJ Hunedoara.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *