Două accidente în cursul zilei de azi fără victime omenești

La data de 22.06.2021, în jurul orei 12:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe strada Lucian Blaga, din Deva.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Deva, care staţiona într-un autoturism pe strada Lucian Blaga, a deschis portiera stânga-față a autoturismului fără să se asigure suficient și a acroșat motociclul condus de un bărbat de 37 de ani, din Deva, care s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, fiind proiectat într-un autoturism oprit.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănire ușoară a bărbatului de 37 de ani.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În data de 22.06.2021, în jurul orei 11:50, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Brad, în timp ce se deplasa pe DN 76, în localitatea Țebea, din direcția Brad-Oradea, nu s-a asigurat și a efectuat o manevră de viraj la stânga, pe DJ 706, fiind lovit lateral stânga de un autoturism condus din aceeaşi direcţie de mers de un bărbat de 74 de ani, din București, care intrase în depășirea acestuia.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto și a doi pasageri din cele două vehicule implicate (un bărbat de 81 de ani, din București şi o femeie de 62 de ani, din comuna Vața de Jos), toți patru fiind transportați ulterior la C.P.U. Brad pentru investigații și îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *