Douăzeci şi doi de cetăţeni străini depistaţi ascunşi în automarfare la Nădlac II

În ultimele 24 de ore, douăzeci şi doi cetăţeni din Afganistan, Pakistan, Turcia şi Siria care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, au fost depistaţi, ascunşi în două automarfare, de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac II.

În data de 04.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni turci. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, ţevi metalice şi profile PVC pentru societăţi din Germania.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, douăzeci şi doi de cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan, Pakistan, Turcia şi Siria cu vârste cuprinse între 15 şi 46 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *