Dr. Cătălin Cârstoveanu, despre cel mai mare proiect din ultimii ani destinat nou-născuţilor cu afecţiuni grave, finanţat prin PNRR: „Abia aştept să se facă. Au murit trei copii. Te doare capul şi îţi vine să fugi, dar asta este realitatea”

Dr. Cătălin Cârstoveanu, şeful secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul M.S.Curie din Capitală, a explicat pentru News.ro cum arată un proiect major pe care l-a gândit cu mai mulţi şefi de secţii şi manageri de spitale din ţară, proiect destinat îngrijirii nou-născuţilor cu afecţiuni grave. Practic, 100 de milioane de euro, bani pe care România îi va obţine prin PNRR, vor fi folosiţi pentru modernizarea infrastructurii medicale din mai multe centre din ţară, spune specialistul care speră ca o parte din bani să fie folosiţi şi pentru noua secţie de terapie intensivă nou-născuţi pentru care există deja autorizaţie de construire şi care va fi lipită de actuala secţie a Spitalului Marie Curie. Această unitate va fi construită în primă instanţă cu ajutorul unor ONG-uri. Dr. Cătălin Cârstoveanu a explicat că secţia va aduce în plus 20 de paturi, pe lângă cele 27 deja existente. De asemena, tot cu bani din PNRR 26 de maternităţi şi spitale de pediatrie din toată ţara vor primi echipamente performante. 12 ambulanţe speciale vor fi cumpărate pentru transportul bebeluşilor cu afecţiuni grave, iar printre priorităţi este şi achiziţionarea unor aparate speciale de oxigen pentru nou-născuţii cu retinopatie de prematuritate.

Dr. Cătălin Cârstoveanu: „Avem de-a face zilnic cu cazuri care nu îşi găsesc rezolvarea din cauza lipsei de infrastructură”

„În ultimii ani lucrurile au cam stagnat în zona dezvoltării neo-natologiei la noi. Ultimul proiect pe neo-natologie, implicit terapie intensivă neo-natală, implicit morţile de nou-născuţi în ţara noastră, şi vorbim de morţi şi evitabile, singurul mare proiect pentru nou-născuţi a fost proiectul de Bancă Mondială din 2007, şi de 16 ani vorbim de proiecte punctuale care s-au dezvoltat cu ajutorul consiliilor locale şi asociaţiilor non-guvernamentale. Ca atare este un status greu de suportat în primul rând pentru părinţi, pentru că este vorba de morţi evitabile, dar este un status greu de suportat şi de personalul medical care lucrează în neo-natologie şi implicit în terapie intensivă neo-natală, pentru că avem de-a face zilnic cu cazuri care nu îşi găsesc rezolvarea, din cauza lipsei de infrastructură, echipamente medicale, consumabile medicale, personal medical. Sunt cazuri care nu se primesc nicăieri, niciodată, acolo unde trebuie să aibă parte de un tratament final, noi vorbim despre pacienţi care nu şi-au primit tratamentul şi care evident au suferit grave repercusiuni, evident şi deces.

Am început în urmă cu un an şi ceva, văzând că există pentru prima oară în România discuţii despre fonduri europene, despre infrastructura medicală, este prima oară când discutăm despre infrastructură. Până acum am încercat să atragem fonduri punctual în zona de teaching, care sigur, sunt foarte importante, dar fără o structură adecvată, medicală, practic nu ne atingem targetul final”, spune dr. Cârstoveanu.

100 de milioane de euro, bani din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), bani pentru incubatoare care vor ajunge la 26 de maternităţi şi spitale de pediatrie din ţară, dar şi pentru achiziţia unor ambulanţe speciale pentru transportul nou-născuţilor cu probleme grave de sănătate. Dr. Cătălin Cârstoveanu:„Avem dublul mortalităţii europene”

„Implicaţiile salvării acestor copii sunt inexistente fără dezvoltarea infrastructurii. Suma nu este foarte mică, nici foarte mare, este suficientă să schimbe radical faţa neo-natologiei din România.

Avem dublul mortalităţii europene, eu cred că la sfârşitul acestui proiect lucrurile se vor schimba dramatic, în sensul că vor scădea, vorbim de 6 la mie, eu sper că ne vom duce mai jos de procentul acesta.

Este un proiect în valoare de 100 de milioane de euro, am lucrat cu Ministerul Sănătăţii, ştiţi foarte bine că există un proiect început cu 5 ani în urmă, un proiect pe echipamente medicale, unde s-a făcut un survey în toată România, m-am ocupat de problema asta, şi am văzut care sunt necesităţile reale ale secţiilor de neo-natologie, de nivel 1, de nivel 2, de nivel 3, şi toate aceste echipamente sunt prinse acolo. Şi am spus ok, începe investiţia cu incubatoarele.

Din aceşti 100 de milioane de euro, o parte importantă va merge către incubatoare, asta a fost ultima discuţie cu doamna ministru (n.red cu Ministrul Sănătăţii). A spus ok, foarte bine, este foarte important, vor merge incubatoare către toate secţiile de neo-natologie din România”, a declarat pentru news.ro medicul Cătălin Cârstoveanu.

Peste 100 de paturi dotate cu aparatură performantă vor fi create în mai multe maternităţi şi spitale de pediatrie din ţară. Dr. Cârstoveanu: „Vor primi cel puţin pentru 5 paturi existente în secţiile actuale dotare corespunzătoare, ventilatoare, incubatoare, injectomate. Multe dintre aceste secţii degeaba au câte 10-15 paturi de terapie intensivă dacă sunt în stare să îngrijească 3,4,5 pacienţi pentru că nu au ce le trebuie”.

„Restul de bani vor fi împărţiţi foarte echilibrat pentru a acoperi acest proiect, pentru a dezvolta aceste paturi de reanimare la nivelele 3 din maternităţi, la nivelele 3 din spitalele de pediatrie sau spitalele judeţene. Ca atare sunt în jur de 26 de centre care vor extinde paturile, dacă extinzi un pat este foarte bine, aduci un pat de îngrijire, asta va atrage îmbunătăţiri în infrastructura locală, în climatizare, electricitate, curenţi slabi, aceste secţii vor putea să atragă fonduri pentru tot ceea ce înseamnă secţie corespunzătoare de nivel 3, vor putea să-şi facă bancă de lapte, vor pute să-şi facă toalete, camere pentru medici, camere pentru asistenţi, oficii alimentare, ceea ce multe astfel de secţii nu au la ora actuală.

După ce au spus da, vrem să mărim, vrem să tratăm toţi aceşti copii, pentru că au participat la dezvoltarea infrastructurii neo-natale vor primi cel puţin pentru 5 paturi existente în secţiile actuale dotare corespunzătoare , echipamentele esenţiale pentru pacienţi, ventilatoare medicale,incubatoare şi injectomate –  pompe de injecţie, de perfuzie.

Multe dintre aceste secţii degeaba au câte 10-15 paturi de terapie intensivă dacă sunt în stare să îngrijească 3,4,5 pacienţi, pentru că nu au ce le trebuie, de aceea suntem incapabili să rezolvăm problema acestor copii”, a explicat dr. Cârstoveanu.

Problema bebeluşilor cu patologii neo-natale, transportaţi în condiţii inadecvate, o prioritate în noul proiect. „Vrem să aducem 12 spitale plutitoare, aşa le spun eu, de terapie intensivă, pe perne de aer, în care nu simţi şocurile înăuntru, unii suferă grave afecţiuni iremediabile în timpul transportului”, spune dr. Cârstoveanu.

„Am discutat şi despre problema pacienţilor care sunt transportaţi în condiţii destul de inoportune pentru patologia neo-natală. Luăm pacienţii dintr-un centru, se transportă în condiţii inadecvate şi suferă grave afecţiuni iremediabile unii dintre ei, uneori deces.

Mi-am dorit să cumpăr o astfel de ambulanţă pentru centrul nostru, m-am dus în Germania, am văzut cam cum se fac lucrurile şi am spus, ok, luăm cea mai bună ambulanţă pe care putem să o aducem, să schimbăm filozofia transportului, ne-am asigurat că vom aduce 12 spitale plutitoare, aşa le spun eu, de terapie intensivă, adevărate spitale unde ceea ce facem noi în reanimare să se întâmple în aceste ambulanţe, ai văzut cutiile acelea mari, americane, pe pernă de aer, în care nu simţi şocurile înăuntru, practic tot ce se întâmplă acolo este foarte lin, toate echipamentele care sunt în reanimare, de la cooling, de la high frequency, de la transmiterea datelor către centrele care primesc pacienţii, se face în cu totul şi cu totul alt mod acest transport al prematurilor pe de o parte şi al diverselor cazuri şi am vrea să facem cu cei care sunt de această specialitate, pentru că putem să cerem mult mai multe lucruri la un specialist care ştie şi a fost învăţat 5 ani să facă treaba asta.

Cele 12 ambulanţe vor merge în centrele universitare, aceşti pacienţi vor pleca de la centrele 1, 2, 3 , către centre de grad 3 sau 4, în occident nivel 4 înseamnă către cei care fac şi chirugie”, a explicat medicul.

Problema gravă a bebeluşilor cu retinopatie de prematuritate, luată în calcul de medici pentru a găsi rezolvare. Administrarea necorespunzătoare de oxigen care se întâmplă acum în multe situaţii poate creşte durata de spitalizare a copiilor în reanimare. O singură zi de spitalizare poate costa şi 1000 de euro, spune specialistul. Cârstoveanu: România, campioana orbilor în Europa

„Avem foarte mulţi orbi, România este campioana orbilor în Europa, este o afecţiune evitabilă, noi nu am reuşit să rezolvăm problema asta, ca atare la nivel 1 şi 2 vom investi în ceea ce înseamnă profilaxia retinopatiei de prematuritate.

Vom cumpăra din aceeaşi bani blendere, amestecătoare de aer şi oxigen, care să administreze prematurilor şi nou-născuţilor la termen atât cât oxigen trebuie, este medicament, ştim lucrul acesta, şi trebuie să şi monitorizăm cum trebuie acest lucru. Pentru că ei din sala de naştere se transportăcu ceva către o reanimare sau către un alt nivel trebuie să se transporte iarăşi în condiţii total adecvate, cu un incubator care ştie să facă lucrul acesta, să aibă un monitor care să monitorizeze saturaţia în oxigen şi cu un aparat de respirat care să ştie să administreze şi oxigen în concentraţii nu sută la sută, ci 80, 60, 30%, atât cât îi trebuie. Această administrare de oxigen necontrolată creează drame, prejudicii acestor copii, nu numai la nivelul retinei, dar şi la nivel pulmonar, gândiţi-vă, şase ore să stea cu oxigen 100% într-un transport înseamnă boli foarte serioase, pe care nu le vedem initial dar le vedem noi, care muncim de ani de zile în reanimare, în loc să stea trei săptămâni în reanimare stă trei luni cu costuri incredibile.

La ora actuală, în România o zi de îngrijire a unui copil în reanimare se duce către 700, 800, 1000 de euro, în occident este 2000, 3000 de euro pe zi.

În loc să pun o concentraţie de oxigen cât îi trebuie unui pacient fără să prelungesc internarea cu o lună sau două, trei, patru, cinci sau deces , gândiţi-vă câţi bani economisesc în felul acesta, ce înseamnă un blender, câteva mii de euro, un monitor, câteva mii de euro, ce înseamnă un incubator de transport 10.000 -15.000 de euro, şi un aparat de respirat, câteva zeci de mii de euro pe lângă aceste nenorociri, cât am putea să salvăm în felul acesta”, a explicat medicul.

Două noi secţii de terapie intensivă neo-natală, dotate la standarde performante, în Capitală. Una ar putea fi construită la Spitalul Filantropia, iar pentru cea de-a doua, care va fi construită la Spitalul Marie Curie, există deja autorizaţie de construire. Dr. Cârstoveanu: „Unitatea nouă va aduce 20 de paturi pe lângă cele 27 existente, va fi lipită de secţie, nu ne vom da seama că vom trece dintr-o parte în alta, materialele vor fi ca aici, de cea mai bună calitate”.

„Mai sunt şi 8 centre de training, pentru că am lăsat ca cei care construiesc să facă asta, am indentificat cel puţin două unităţi care ar fi gata să construiască, noi, la Spitalul Marie Curie şi la Spitalul Filantropia. (n.red unde se pot construi secţii neo-natale noi).

Noi avem deja autorizaţie de construire şi începem să construim cu bani privaţi până în momentul în care deja lucrurile pot fi transferate în zona publică a fondurilor europene.

Noi trebuie să extindem ceea ce am făcut în urmă cu 7 ani cu Fundaţia Vodafone şi cu Fundaţia Inima Copiilor, cu fonduri strict ONG, iar apoi statul a venit şi a participat cu nişte echipamente.

Unitatea nouă va aduce încă 20 de paturi pe lângă cele 27 existente, va completa ceea ce lipseşte, va mări banca de lapte, va aduce o sală de intervenţii chirurgicale în mijlocul reanimării, ceea ce este foarte important, acesta este trendul pe care se merge, am văzut că este nevoie de aşa ceva şi noi o să utilăm exact cu tot ce trebuie pentru nou-născuţi, am văzut că există o mare bătălie pe RMN în mijlocul secţiei de reanimare, aşa se merge afară şi o să facem lucrul acesta, am adus multe spaţii tehnice şi un echilibru important, îmbunătăţiri pentru a ţine tot staff-ul la un loc, am adus îmbunătăţiri pentru părinţii care petrec foarte mult timp acolo, împreună cu un alt ONG vom face o zonă foarte frumoasă pentru părinţi, un ONG cu experienţa în a dota şi administra spaţiile pentru părinţi. Vom face acolo şi un centru de training şi facilităţi importante pentru a prepara materialele perfuzabile, medicamentele perfuzabile.

Va fi exact în continuarea secţiei noastre, va fi lipită de secţie. Vom încerca să nu ne dăm seama că vom trece dintr-o clădire în alta, va fi identică cu materialele pe care noi le avem aici înăuntru, de foarte bună calitate , de actualitate.

Proiectul a fost initial conceput pe programul operational de sănătate, numai că a venit acest program PNRR, unde România participă cu destul de mulţi bani, atunci când statul, Ministerul Sănătăţii este implicat asta înseamnă că avem garanţia ocupării acestor posturi de asistente medicale, de medici, pentru că atunci când creezi 100 de paturi în România, 100 de paturi de reanimare cel puţin de nivel 3 pentru terapiile intensive neo-natale, asta înseamnă că vei aduce şi personal”, a spus medicul.

Situaţia actuală, înainte de începerea proiectelor noi, foarte gravă. Doar în ultima lună 3 nou-născuţi au murit pentru că nu au primit un loc pentru a putea fi îngrijiţi. Dr. Cârstoveanu: „Te doare capul şi îţi vine să fugi, dar asta este realitatea”

„Înainte să plec în concediu am făcut următorul lucru. Aveam 20 de copii pe listă, am dat 10 telefoane şi am redus lista la 10, unii s-au îmbunătăţit, dar din nefericire am găsit încă trei care au decedat, asta este ceea ce se întâmplă, te doare capul şi îţi vine să fugi, dar asta este realitatea, şi am zis, decât să mori mai bine faci ceva ca să se îmbunătăţească, şi asta am ales, de aia am pus lista aia acolo, să o văd în fiecare zi, să o vedem în fiecare zi şi să spunem „ce facem cu lucrurile astea?”.

Aş vrea să văd într-o zi, vorbeam cu asistentele, se uită şi ele, ne-am pus poza cu următoarea secţie să o vedem în fiecare zi şi ele mă întreabă şi cum va fi şi spun va fi aşa, şi vom avea un grad de ocupare 85%, cât este legea, nu 115%, nu o să vă mai alergăm în halul ăsta, o să avem mai puţini copii pe acelaşi număr de asistente, ceea ce înseamnă îmbunătăţirea muncii. Uneori sunt 4, uneori sunt 9 pacienţi la un om, când 3 s-au îmbolnăvit sau au plecat în concediu de maternitate ,s-a terminat.

Avem semnale foarte bune, am lucrat foarte bine cu Ministerul Sănătăţii, semnalele independente de Ministerul Sănătăţii sunt unele foarte bune, este un proiect făcut bine cu colegii noştri, şi rezolvă ceva, nu e proiectul lui Cârstoveanu, este proiect pentru toată România. Am stat de vorbă cu fiecare şef de secţie, cu unii dintre directori, avem promisiuni că da, se vor extinde lucrurile. Sunt 26 de maternităţi din întreaga ţară, maternităţi şi spitale de pediatrie care îngrijesc nou-născuţi, în special cei operaţi. Ar fi o capacitate extinsă de 115 paturi. Eu am zis 100 de milioane pentru 100 de paturi, abia aştept să văd lucrul ăsta ”, a explicat în interviul acordat News.ro medicul Cătălin Cârstoveanu.

 

news.ro

sursa foto: facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *