Drumul expres M44, din Ungaria ar putea fi conectat cu vestul țării

Autorităţile ungare iau în calcul extinderea drumului expres M44 spre localitatea Sarkad şi realizarea legăturii acestuia cu drumul expres care este planificat să fie realizată în vestul României, un studiu preliminar în acest sens fiind în lucru, a anunţat Consiliul Judeţean Békés, conform MTI.

Mihály Zalai, preşedintele Consiliului Judeţean Békés s-a întâlnit la Békéscsaba, cu Zsolt Thoroczkay, şef de departament în cadrul Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei, cu Zsolt Antoni, şef de departament în cadrul Ministerului de Externe şi al Comerţului Exterior, cu András Cserkúti, directorul judeţean al Companiei Naţionale de Drumuri din Ungaria, cu Ferenc Nagy, viceprimar al oraşului Békéscsaba, cu Pál Povázsai, şeful biroului de proiecte din cadrul Companiei de Dezvoltare a Infrastructurii din Ungaria, respectiv cu reprezentanţi ai Prefecturii Judeţului Békés.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre posibilitatea ca prin intermediul extinderii drumului expres M44, Ungaria şi judeţul Békés să fie conectate la drumul expres care este planificat între Arad şi Oradea.

De asemenea, Tamás Herczeg, deputat Fidesz din judeţul Békés a vorbit despre faptul că intenţia Guvernului Ungariei este ca “drumul expres M44 să nu se oprească la Békéscsaba, ci să continue spre România”.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *