DUPĂ 150 DE ANI. Ultima șansă a PNL. Ilie Bolojan, ultimul test liberal

Scriu aceste rânduri cu strângere de inimă, dar și cu o doză paradoxală de speranță. Mi-am promis, zilele trecute, după ani de dezamăgire, în fața agresivității cu care au dezamăgit liderii peneliști – chiar și în aceste luni de importanță istorică pentru România, când au coborât până în populismul aurist -, să evit să mai vorbesc despre șansele sau credibilitatea PNL.

Dar a fost aniversarea lor: 150 de ani. O vârstă respectabilă, în fața căreia peneliștii au pus un morman de gunoi, nu respect. Faptul că, în acest moment, conjunctural și prin forța evenimentelor, PNL este salvat de o imagine de om integru, a lui Ilie Bolojan, nu șterge istoria recentă, aceea a golăniei politice care a dus la falimentul electoral al partidului.

Nota care urmează e simplă și ultimativă, ca punct de vedere personal. Deși nu sunt convins că cei care au refuzat toate sfaturile bune de până acum vor deveni deștepți peste noapte, vreau să fiu împăcat cu mine însumi, așa cum am încercat mereu.

O carcasă istorică

Partidul Național Liberal nu mai este, de mult, un partid liberal.
Este doar o carcasă istorică purtată de interese, ambiții personale și reflexe de guvernare cu orice preț. Atât la nivel central, cât și în teritoriu.
Ani întregi, PNL a ales să rămână la putere prin diluare doctrinară, combinații toxice și compromisuri morale greu de uitat. Au fost alungați din partid unii dintre cei mai buni oameni, liberali de calibru, loiali și onești, dar care au refuzat compromiterea principiilor liberale.

A fost atât de rău, încât nici măcar alianța cu Partidul Social Democrat – adversarul tradițional, declarat și structural – nu a fost o limită.

Pentru un electorat liberal, fidel unor principii clare (stat minimal, libertăți civile, economie de piață, distanță față de populism etc.), coabitarea cu PSD a fost echivalentă cu o renunțare identitară. Și nu o renunțare strategică, ci una de obediență și conservare a funcțiilor. S-a pierdut doctrina pentru câteva portofolii. S-a pierdut onoarea pentru menținerea unui grup restrâns de putere.

O redresare întârziată

În acest peisaj ruinat, numirea lui Ilie Bolojan ca președinte interimar al PNL nu pare un gest politic, ci unul de salvare de urgență.
Un administrator respectat, format în ani de guvernare locală eficientă, Bolojan nu vine din rândul combinatorilor. Vine dintr-o cultură a muncii, a disciplinei, a proiectelor duse la capăt. Iar în perioada sa scurtă ca președinte interimar al României, a confirmat ce se știa deja: că seriozitatea, luciditatea și simțul statului pot încă funcționa într-o țară obosită de spectacolele politice.

Dar faptul că PNL a ajuns să se sprijine aproape integral pe reputația unui singur om spune mai multe despre starea partidului, decât despre calitățile lui Bolojan.

Misiunea imposibilă

Ilie Bolojan nu are un partid în jurul său. Are o rețea de rezistență.
PNL este în continuare controlat, la centru și în teritoriu, de figuri politice vechi, obosite, uneori compromise, dar perfect adaptate supraviețuirii. Oameni care nu mai reprezintă nimic din ce presupune un liberalism autentic – și care, totuși, conduc.
Eliminarea acestor centre de putere – fără a rupe definitiv partidul – este aproape imposibilă. Dar necesară.

Iar Bolojan știe asta. Nu poate reconstrui liberalismul din România fără să înfrunte aparatul de control intern care a redus PNL la un vehicul pentru oportunism. Va avea nevoie de răbdare, de forță, dar și de rupturi.

Sprijinul tăcut, dar esențial

Un avantaj major – poate singurul – este faptul că noul președinte al României, Nicușor Dan, îl susține pe Ilie Bolojan.
Această susținere nu este una de partid, ci una de principiu. Nicușor Dan, el însuși simbolul unei reabilitări morale a funcției publice, îl vrea pe Bolojan prim-ministru, tocmai pentru că înțelege gravitatea momentului. Pentru că vrea un guvern, nu un joc de culise.

Dacă PNL are o ultimă șansă de a reveni la ceea ce a fost odată – un partid cu coloană vertebrală liberală, nu un elastic de funcții –, ea se joacă acum.
Iar cheia este la un om care nu caută lumina reflectoarelor, dar care a demonstrat că știe să țină aprinsă o lumină de veghe într-o politică aflată de mult în întuneric.

Ce urmează

PNL mai poate fi un partid liberal. Dar nu în această formulă. Nu cu acest tip de lideri. Nu cu această memorie scurtă.
Reforma nu e opțională. E o chestiune de supraviețuire.

Și poate, în ciuda tuturor evidențelor, România are încă capacitatea să-și reconfigureze partidele în jurul ideilor, nu al obedienței.
A ales un matematician președinte. Poate că nu e prea mult să spere și în refacerea unui partid istoric.

Dar timpul e foarte scurt.